Stire

Zile libere în plus de la stat pentru români, în 2024. Calendarul complet - când NU se lucrează

18.12.2023 ⋅ 0 comentarii


Românii vor avea parte de mai multe zile libere în 2024. Președintele Klaus IOhannis a promulgat legea.

Din 2024, 6 și 7 ianuarie vor fi zile libere pentru români. Zilele de 6 și 7 ianuarie au fost declarate sărbători legale de odihnă, după ce președintele României a promulgat legea. Aceasta a fost publicată în Monitorul Oficial.

Pe 6 ianuarie, creștin-ortodocșii celebrează Botezul Domnului. Pe 7 ianuarie, se sărbătorește Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul. Reprezentanții Patriarhiei Române au salutat decizia și susțin că 95% din populația României nu va lucra în aceste zile.

„Pentru creștinii ortodocși, Praznicul Botezului Domnului (6 ianuarie) se numără între cele mai importante sărbători religioase, alături de Învierea Domnului (sărbătoare cu dată schimbătoare), de Nașterea Domnului (25 decembrie), dar și de alte praznice numite, în practica și tradiția creștină ortodoxă, împărătești, datorită însemnătății lor în cadrul istoriei mântuirii. Sărbătoarea Botezului Domnului este cinstită, la aceeași dată (6 ianuarie), și de către credincioșii romano-catolici, greco-catolici și penticostali, deci în total beneficiază de această sărbătoare legală în care nu se lucrează aproape 95% din populația României”, transmite Patriarhia Română.

Câte zile libere vor avea românii în 2024

1 şi 2 ianuarie

24 ianuarie (Ziua Unirii Principatelor Române)

Vinerea Mare (ultima zi de vineri înaintea Paştelui), prima şi a doua zi de Paşti

1 mai

1 iunie

prima şi a doua zi de Rusalii

15 august (Adormirea Maicii Domnului)

30 noiembrie (Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României);

1 decembrie

25 și 26 decembrie (prima şi a doua zi de Crăciun)

Sursa: realitatea.net


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro