Stire

Volumul „ATITUDINI şi CONFESIUNI” a fost lansat în prezenţa unui public numeros în Sala Regele Ferdinad (FOTO)

09.06.2022 ⋅ 0 comentarii


Primăria a găzduit astăzi două evenimente culturale de excepţie, în prezenţa unui public numeros, care a făcut ca holul Palatului Administrativ şi Sala Regele Ferdinad să pară neîncăpătoare. Este vorba despre vernisarea unei expoziţii de fotografie organizate cu sprijinul Ambasadei Republicii Populare Chineze la Bucureşti, expoziţie dedicată Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Beijing, şi lansarea volumului „ATITUDINI şi CONFESIUNI”, semnat de prof. univ. dr. Lizica Mihuţ.

Printre invitaţi s-au numărat primarul Călin Bibarţ, viceprimarul Lazăr Faur, care a făcut o prezentare a cărţii, alături de prof. univ. dr. Ioan Biriş şi prof. dr. Diana Achim, şi... personajele cărţii, adică personalităţile Aradului au făcut obiectul unor articole de presă semnate de autoare între 2015 şi 2022.

Expoziţie foto în holul Primăriei

Expoziţia de fotografie a fost vernisată în holul Palatului Administrativ. „Este un lucru extraordinar ca două evenimente culturale să aibă loc în acelaşi timp. Preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic spunea că Olimpiada de la Beijing a fost o olimpiadă fără egal. În ceea ce priveşte expoziţia foto a fost organizată cu sprijinul Ambasadei Chinei la Bucureşti”, a spus prof. univ. dr. Lizica Mihuţ, moderatoarea evenimentului. În continuare, primarul Călin Bibarţ şi viceprimarul Lazăr Faur au spus câteva cuvinte, iar Ana-Maria Dragoş a dat citire mesajului transmis de E.S. Han Chunlin, Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Populare Chineze în România. „Cu ocazia deschiderii expoziţiei de fotografie a Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Beijing, în numele Ambasadei Chinei în România şi în numele meu personal, aş dori să-mi exprim sincerele felicitări pentru organizarea expoziţiei şi să mulţumesc din suflet Forumului Prieteniei şi Colaborării Româno-Chineze şi Primăriei Municipiului Arad pentru pregătirea minuţioasă şi sprijinul puternic”, se arată în scrisoarea E.S. Han Chunlin. În continuare prof. univ. dr. Anton Ilica a făcut o scurtă prezentare a Jocurilor Olimpice de la Beijing, iar editorul şi poetul Ioan Matiuţ a vorbit despre expoziţia în sine.

Lansare cu sala arhiplină

Pentru lansarea cărţii „ATITUDINI şi CONFESIUNI” întreaga asistenţă s-a mutat în Sala Regele Ferdinad, care a fost arhiplină. Înainte de a da cuvântul invitaţilor, prof. univ. dr. Lizica Mihuţ a ţinut să mulţumească edililor municipiului care au dat curs invitaţiei:  Mă bucur că primarul şi viceprimarul Aradului sunt aici prezenţi, găsindu-şi timp să vină la un eveniment cultural.

„Se spune că suma amintirilor arată bogăţia vieţii trăite. Acest adevăr e confirmat de viaţa doamnei prof. univ. dr. Lizica Mihuţ şi de cartea lansată astăzi”, a spus primarul Călin Bibarţ, după care prof. univ. dr. Ioan Biriş, prof. dr. Diana Achim şi dr. Lazăr Faur au făcut o prezentare a volumului. „Mă bucur din tot sufletul că suntem împreună astăzi aici. Este o zi specială, o zi deosebită […] Lucrarea este foarte variată, aşa cum este şi viaţa de fapt”, a spus profesorul Biriş, după care a făcut o sinteză a volumului, a vorbit despre lupta dusă de autoare pentru ca Aradul să aibă o universitate de stat, despre colaborarea cu China, pentru ca apoi să încheie: „Din câte o cunosc eu pe doamna prof. univ. dr. Lizica Mihuţ, este o luptătoare i Aradul are nevoie în continuare de oameni de acest gen.” La rândul său, prof. dr. Diana Achim s-a declarat onorată că a fost invitată să vorbească într-un asemenea context. „Încep prin a mărturisi că de 12 ani am o relaţie profesională cu doamna prof. univ. dr. Lizica Mihuţ”, a spus Diana Achim, care s-a referit apoi la probabil cel mai important drept al cititorului în viziunea scriitorului francez Daniel Pennac, dreptul de a nu citi, dacă nu îţi place o carte, pentru ca apoi să mărturisească: „Am citit această carte şi este o carte bună.

La rândul său, viceprimarul Lazăr Faur, a ţinut să menţioneze că din punctul său de vedere, un oraş are nu numai o temelie materială, ci şi un spirit, un spirit al oamenilor săi. „Astăzi pot spune cu sufletul deschis că doamna Lizica Mihuţ este un reper pentru spiritul oraşului. Rămâne în comunitatea noastră acel reper spiritual de care avem nevoie”, a punctat Lazăr Faur.

Foto: Vasile Zărăndan

 


 


 

fashiondays.ro