Veste neașteptată după doi ani de pandemie - Cât de periculos este Omicron în COVID-19 de lungă durată
17.06.2022 ⋅ 0 comentarii
Varianta Omicron a noului coronavirus nu ar fi atât de periculoasă ca cele anterioare, inclusiv Delta în inducerea formei lungi de COVID-19. Vestea a fost dată de cercetătorii britanici după cel mai mare studiu realizat până în prezent despre COVID lung. Pe de altă parte, numărul celor afectați de COVID lung nu a scăzut, chiar dacă varianta care a provocat ultimul val de coronavirus a fost Omicron, mai spun cercetătorii.
Varianta Omicron prezintă mai puţine riscuri de a provoca long COVID, în comparaţie cu variantele precedente ale virusului SARS-CoV-2, potrivit primului studiu de acest tip realizat în Marea Britanie şi care a fost examinat de oamenii de ştiinţă prin procedura peer-review, potrivit Agerpres.
COVID-19 de lungă durată, cu simptome prelungite de la oboseală la confuzie cerebrală, poate fi o afecţiune epuizantă, fiind prezentă timp de mai multe săptămâni sau chiar luni. COVID lung este tot mai mult recunoscut ca fiind o problemă de sănătate publică. Studiul făcut de King s College din Londra, publicat în revista The Lancet, încearcă să stabilească dacă Omicron prezintă un risc major care provoacă boala COVID-19 de lungă durată, aşa cum s-a întâmplat în cazul precedentelor variante ale noului coronavirus.
Studiul cercetătorilor britanici, citat de A gerpres, este considerat prima cercetare academică ce a arătat că Omicron nu prezintă un risc major de COVID-19 de lungă durată, însă acest lucru nu înseamnă că numărul total al pacienţilor diagnosticaţi cu această afecţiune a scăzut, au explicat autorii studiului.
Folosind datele obţinute în urma studiului ZOE COVID Symptom, lansat în perioada pandemiei, cercetătorii de la King's College din Londra au descoperit că riscurile de a dezvolta COVID-19 de lungă durată după infectarea cu SARS-CoV-2 au fost cu 20%-50% mai mici în timpul valului Omicron din Marea Britanie în comparaţie cu valul de infectări provocate de varianta Delta. Aceste cifre au variat în funcţie de vârstele pacienţilor şi de intervalul de timp care a trecut după ultima lor vaccinare împotriva noului coronavirus.
Deşi riscul de COVID-19 de lungă durată a fost mai mic în timpul valului Omicron, mai mulţi oameni au fost infectaţi atunci decât în perioada valurilor precedente, iar numărul total al pacienţilor cu COVID-19 de lungă durată este în prezent mai mare.
"Este o veste bună, dar vă rugăm să nu renunţaţi deocamdată la niciunul dintre serviciile voastre destinate tratării COVID-19 de lungă durată", a declarat coordonatoarea studiului, Claire Steves, adresându-se unităţilor medicale.
Deşi noua cercetare a comparat efectele produse de variantele Delta şi Omicron, cercetătoarea Claire Steves a precizat că studiile precedente nu au arătat o diferenţă substanţială în privinţa riscurilor de COVID-19 de lungă durată cauzate de celelalte variante ale noului coronavirus.
Cercetări suplimentare vor fi necesare pentru a determina motivul pentru care varianta Omicron prezintă un risc mai mic de a cauza COVID-19 de lungă durată, au adăugat autorii studiului britanic.
Biroul Naţional de Statistică din Marea Britanie a anunţat în luna mai că 438.000 de persoane din această ţară sufereau de COVID-19 de lungă durată după infectarea lor cu varianta Omicron, reprezentând 24% din numărul total al pacienţilor diagnosticaţi cu această afecţiune.
Oficialii britanici au mai spus că riscul de simptome persistente după infectarea cu Omicron a fost mai mic decât în timpul valului Delta, însă acest beneficiu s-a manifestat doar în cazul persoanelor vaccinate cu două doze ale unor vaccinuri anti-COVID-19. De asemenea, ei nu au descoperit nicio diferenţă statistică între aceste persoane şi cele vaccinate cu trei doze.
În studiul realizat de King's College din Londra, 4,5% dintre cei 56.003 de pacienţi examinaţi în perioada de vârf a valului Omicron (decembrie 2021 - martie 2022) au avut COVID-19 de lungă durată. În perioada de vârf a valului Delta (iunie 2021 - octombrie 2021), 10,8% dintre cei 41.361 de pacienţi au avut COVID-19 de lungă durată. Studiul nu a comparat indivizi vaccinaţi cu indivizi nevaccinaţi.
Cercetătorii britanici au mai anunțat că nu au date suficiente pentru a estima cât de periculos este pentru cei nevaccinați pentru a avea COVID lung sau efectele la copii. Și asta pentru că perioada de estimare la Omicron a fost mult mai scurtă decât în cazul variantei Delta, din Marea Britanie, devenită dominantă în aprilie 2021 pe teritoriul țării, mai spun oamenii de știință, reamintind că evaluarea duratelor mai lungi de COVID lung (de exemplu, de 12 săptămâni) nu a fost posibilă.
Sursa: realitatea.net