Stire

Vernisaj de fotografie la Bibliotecă: Colecția Foto Club Arad 2024

22.05.2024 ⋅ 0 comentarii


Marți, 28 mai 2024, începând cu orele 18:00, Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad, în parteneriat cu Asociația Foto Club Arad, vă lansează invitația de a participa la vernisajul Salonului de Fotografie „Colecția Foto Club Arad 2024”.

Organizată sub prestigiosul patronaj al Asociației Artiștilor Fotografi din România (nr. 015/2024) și al Asociației Internaționale EuroFotoArt Oradea (nr. 024/2024), expoziția reunește 60 de fotografii realizate de: Boran Mircea E.AAFR, Buță Marius, Creștin Călin, Filip Ovidiu, Horga Andreea, Iolu Octavian, Niță Brighita, Rogoveanu Carmen, Scrob George, Silaghi Octavian Art. AAFR.

Iubitorii de artă fotografică vor putea să admire diverse stiluri și numeroase tematici abordate, de la fotografia de portret ce surprinde esența și personalitatea umană, fotografia de reportaj ce relatează povești din viața de zi cu zi, oferind o ipostază autentică și emoționantă asupra realității cotidiene, la fotografia de peisaj ce capturează frumusețea naturii, fie că este vorba de munți impunători, câmpuri și dealuri sau apusuri spectaculoase, surprinzând splendoarea și complexitatea lumii înconjurătoare. Pot fi admirate de asemenea, fotografii ce surprind  diversitatea și detaliile stilurilor arhitectonice, fotografii-eseu ce explorează o poveste sau o temă specifică sau fotografii ce surprind stele, constelații și peisaje cosmice spectaculoase și care evidențiază vastitatea și mistere universului.

Vă invităm cu bucurie la Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad, Sala de Artă și Multimedia „Sabin Drăgoi”, să vorbim despre fotografie, despre pasiune și artă, despre perspective și tehnici, despre valori și identitate vizuală, într-un dialog interactiv susținut de Mircea O. Boran E.AAFR, președinte al Asociației Foto Club Arad, și prof. drd. Ioana Nistor, curatori ai Salonului de Fotografie „Colecția Foto Club Arad 2024”.

După vernisaj, fotografiile selectate vor putea fi regăsite pe site-ul Foto Club Arad (https://fotoclubarad.ro/), afișul evenimentului fiind realizat de Monica Szentes.

Iubitorii artei vizuale pot vizita „Colecția Foto Club Arad 2024”, în perioada 28 mai-9 iunie 2024, în mod gratuit, de luni până vineri, în intervalul orar 09:00-17:00, în cadrul spațiului cultural de expunere, Artoteca Bibliotecii Județene „Alexandru D. Xenopol” Arad (str. Gh. Popa de Teiuș 2-4, etaj I).

Vă așteptăm cu drag să împărtășim împreună bucuria artei fotografice!


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro