Valeriu Gheorghiţă îi vrea la puşcărie pe medicii care vaccinează la chiuvetă
11.11.2021 ⋅ 0 comentarii
Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a afirmat, joi, că implicarea cadrelor medicale în eliberarea de certificate de vaccinare false – sub diferite forme – este ”de netolerat, de neacceptat şi de neînţeles”. ”Sper ca fiecare persoană care s-a dezis de la profesia medicală şi de la ce a fost învăţat să plătească pentru asta”, afirmă medicul.
O asistentă medicală din judeţul Gorj a fost reţinută pentru 24 de ore, fiind suspectată că a luat mită de la cel puţin 22 de persoane pentru a le elibera adeverinţe de vaccinare, fără ca persoanele să fi fost imunizate. Femeia, responsabilă cu vaccinarea celor dintr-o comună care cereau acest lucru la medicul de familie, primea între 500 şi 2.000 de lei pentru adeverinţele eliberate în fals. Unii dintre cei care au primit documentele nici nu se prezentau la cabinet. Recent, Ministerul Afacerilor Interne preciza că un număr de 366 de dosare penale sunt în lucru, privind posibile fraude înregistrate în procesul de eliberare a peste 1.100 de certificate şi adeverinţe de vaccinare. În aceste dosare sunt cercetate 868 de persoane, a anunţat, vineri, MAI.
Mai multe detalii AICI.