De obicei, când vizionez partide de fotbal la televizor, eu sunt la aparatul meu dintr-o cameră , iar soția mea, fan al preparatelor culinare, urmărește într-o cameră alăturată, canalul cu interminabilele rețete și concursuri cu această temă a mâncărurilor.

Ea mai râde câte-o dată la glumele concurenților, dar în rest vizionările, atât ale ei cât și ale mele , sunt pe ” mute”.

La finalul superbei victorii a Realului în meciul cu Barcelona, nu am putut să mă abțin și am dat drumul cu voce tare la ceea ce simțeam în acel moment și-anume:

-” Kamavinga, inima mea”! cu o voce, puțin, mai cu volum.

Imediat am simțit că sonorul cu decibelii televizorului cu mâncărurile din camera alăturată se face mititel, iar vocea soției , autoritar-întrebătoare a răsunat:

-” Cine-i tipa”?

I-am diminuat gelozia , spunându-i că e un tip , jucător de fotbal, nu o tipă.

Aaaaaa...e jucător al antrenorului ăla bătrân care strânge pumnii la bucurie?

Da, îi răspund , dar în mintea mea mă întrebam când l-a văzut ea pe Anceloti de i-a memorat gesturile....

Imediat mi-a apărut în memorie și zâmbetul pe care antrenorul UTA-ei, Laszlo Balint , îl oferă,foarte rar, jucătorilor , spectatorilor sau camerelor de luat vederi.

Am observat acest zâmbet cu o seară înainte de Real –Barcelona, în seara frumoasei victorii împotriva craiovenilor lui Mititelu.

Balint zâmbește rar, poate și din cauza victoriilor tot atât de rare ale roș-albilor. Marți au zâmbit a mulțumire și cele câteva mii de spectatori care au îndurat frigul pe ”Francisc Neuman”, dar și alte mii din fața televizoarelor.

Și sunt sigur că toți au gândit ca și mine , cu voce tare sau doar în simțurile lor:

” UTA , Inima mea”!

Și când spun ”UTA”, mă refer la toți cei care reprezintă acest simbol.

Încerc să intru în sufletele celor din peluza năucitoare pentru oricare adversar din rândurile echipelor care ne vizitează și încerc să înțeleg de unde atâta ură pentru cei care , momentan, se află în grupul celor care conduc clubul.

De ce doar ei?

Nu am auzit niciodată pe cei din tribuna I sau a II-a , ținându-le isonul în înjurături, în jignirile care cu greu se pot reproduce. Jigniri aduse familiilor atât în cuvinte cât și în banere speciale.

Aceștia , puțini sau mulți cum doresc ei, nu percep faptul că, dacă cei din Comitetul Director al ONG-ului UTA , nu doresc să plece , nu-i poate obliga nimeni. Iar dacă , prin absurd, nu vor mai rezista jignirilor , vor desfința echipa ( ONG-ul), iar eventualii investitori vor fi nevoiți să alcătuiască un alt club, o altă echipă. Și-atunci ce ne vom face noi, cei care iubesc necondiționat UTA?

Revenind la atmosfera de pe stadion, de marți seara....Cu alte ocazii, la meciurile tari desfășurate cu casele închise, mulți dintre cei aflați în peluza SCU și nu numai, se plângeau că oamenii de ordine le face controlul la intrare într-un mod prea minuțios, pierzându-se astfel timp pentru acces.

La meciul de marți, superba coregrafie prezentată de fanii din acea peluză a fost eclipsată minute în șir de efectele fumigenelor, efecte ce sigur nu vor trece neobservate de Comisia de Disciplină a FRF. Cine va plăti amezile usturătoare? Organizatorul bineînțeles, adică UTA. Cum au ajuns aceste materiale de făcut fum, foc și zgomot în incinta stadionului?

Nu putem vorbi de șantaj sau de rea voință , dar liderii galeriei pot face apel la un control al lucidității membrilor . Se poate? Sau întrebarea specială ar fi:

- Vă place , dragi suporteri că UTA va trebui să plătească sau că stadionul ar putea fi suspendat o perioadă?

Mai aș dori să facem claritate și în mesajul ” UTA Liberă”

Cei care nu sunt arădeni și urmăresc meciurile la TV , gândesc : ”Uită-te la arădenii norocoși , UTA e liberă!” Dar cei ce înțeleg substratul acestei lozinci își pun o altă întrebare: ” Oare dacă vin investitori la club ( investitori nu ,sponsori) atunci UTA va fi liberă, adică nu va fi a investitorilor?

Poate cei care au lansat acest slogan , au dorit să scrie ”UTA Liberă ...de politic”. Nici asta nu merge , pentru că dacă administrația unui oraș, cea care deține stadionul și o mare parte din finanțarea clubului, nu ar fi de orice culoare politică, nici aceste ajutoare nu ar exista. În majoritatea cluburilor sportive , nu numai de fotbal , din România, politicul este indispensabil în viața acestuia, în existența acestuia.

De aceea mulți dintre noi, cei care îndură frigul, ploaia, zăpada, înjurăturile, jignirile ...ne șoptim deseori în noi:

UTA , inima mea!

Sursa: ARQ