Stire

Unu din trei copii primește imagini/video cu continut sexual pe Internet/ Mai multi sunt jigniti si amenintati online - STUDIU

08.02.2022 ⋅ 0 comentarii

STUDIU: O treime dintre copii afirmă că au primit imagini sau video-uri cu conținut care

înfățișează nuditate sau ipostaze sexuale pe Internet, în mod intenționat. A scăzut vârsta la


care copiii accesează internetul


 Vârsta medie la care copiii afirmă că au început să acceseze internetul a scăzut la 8,2 ani;

 78 % dintre copii utilizează internetul zilnic, timp de cel puțin 4 ore;


 Aproximativ o treime (29%) dintre copii afirmă ca au primit imagini sau video-uri cu conținut care


înfățișează nuditate sau ipostaze sexuale pe Internet


 20% dintre copii afirmă că li s-au cerut fotografii sau video-uri care să îi înfățișeze nud sau într-o


ipostază sexuală


București, 8 februarie 2022: Aproximativ o treime (29%) dintre copii afirmă ca au primit

imagini sau video-uri cu conținut care înfățișează nuditate sau ipostaze sexuale pe Internet și

20% dintre copii afirmă că li s-au cerut fotografii sau video-uri care să îi înfățișeze nud sau

într-o ipostază sexuală. Potrivit studiului realizat de Organizația Salvați Copiii „Folosirea

internetului de copii și adolescenți” în 2021, 37% dintre elevi afirmă că, în anul care a trecut,

au fost jigniți sau deranjați pe Internet, iar 49% dintre ei spun că s-a întâmplat să găsească

online conținut care i-a făcut să se simtă inconfortabil. Situația este mai intâlnită în rândul

copiilor sub 12 ani (6 din 10 afirmă acest lucru) și în rândul fetelor (54% vs 42% în rândul

băieților). Violența fizică și verbală alături de nuditate sunt principalele conținuturi care i-au

făcut pe copii să se simtă inconfortabil.

Vârsta medie la care copiii încep să utilizeze internetul a scăzut comparativ cu datele înregistrate de

cercetarea din 2019, când aceasta era de 9 ani. În studiul din 2021, vârsta medie la care copiii (la

nivelul întregului eșantion) afirmă că au început să acceseze internetul este de 8,2 ani. Aceasta este

semnificativ mai scăzută la respondenții sub vârsta de 12 ani (6,8 ani), la cei de gen masculin (7,8

ani, comparativ cu 8,5 în cazul fetelor) și la copii care locuiesc în mediul urban (7,7 ani, comparativ

cu 8,9 în cazul copiilor din mediul rural). Telefonul mobil este dispozitivul principal de pe care copiii

accesează internetul – 99%, urmat de laptop – 62%, TV Smart – 42% și tabletă -24%.

84% dintre copii și adolescenți utilizează internetul pentru a urmări conținut postat de alți utilizatori,

70% dintre ei îl folosesc pentru a se juca, 67% pentru a folosi rețelele sociale, în timp ce 46%

accesează internetul pentru a se informa despre situații și fenomene de actualitate.

78% dintre copii utilizează internetul zilnic, timp de cel puțin 4 ore, în afara orelor de școală,

procentul celor care petrec între 1 și 2 ore pe zi fiind de 19%, în timp ce copiii care folosesc

internetul mai puțin de o oră pe zi este de 3% .


Aproximativ o treime (29%) dintre copii afirmă ca au primit imagini sau video-uri cu conținut care

înfățișează nuditate sau ipostaze sexuale pe Internet. Trebuie subliniat că nu este vorba de conținut


2

întâlnit întâmplător, ci primit ca destinatar al mesajului. Aproximativ 10% dintre copii afirmă că au

primit astfel de mesaje cel puțin lunar. 73% dintre ei nu au știut cum să reacționeze, nefăcând nimic

în acest sens, și doar 11% au discutat cu cineva despre această situație. Totodată, 20% dintre copii

afirmă că li s-au cerut fotografii sau video-uri care să îi înfățișeze nud sau într-o ipostază sexuală.

Copiii cu vârsta între 15 – 17 ani și fetele afirmă acest lucru într-o măsură semnificativ mai ridicată.

Îngrijorarea legată de fenomenul proliferării în mediul online a imaginilor ce înfățișează imagini cu

caracter sexual cu copii sau cele care prezintă conținut ilegal sau dăunător a luat amploare în ultimii

ani și s-a accentuat pe parcursul pandemiei Covid-19.

Numărul de sesizări primite pe parcursul anului 2021 în cadrul liniei esc_ABUZ, ce vizează

conținutul ilegal sau dăunător pentru copii din mediul online, a fost de 7.615, de 5 ori mai mare decât

în anul precedent, fiind un record absolut înregistrat pe parcursul unui singur an.

În 78% din situații, materialele raportate au arătat abuz sexual asupra minorilor, nuditate infantilă sau

copii care pozează în ipostaze sexualizate. La fel ca în anii precedenti, într-o proporție covârșitoare

(peste 90% din cazuri), victimele sunt de gen feminin. În ceea ce privește vârsta victimelor, 5%

reprezintă cazuri ce înfățișează copii cu vârste aproximative de până în 5 ani, 33% dintre rapoarte

prezintă copii cu vârsta aproximativă între 6 și 10 ani, iar 62% dintre rapoarte arată minori cu vârste

aproximative între 11 și 18 ani. Specific pentru anul 2021 și pentru grupa de vârstă peste 11 ani este

faptul că peste 40% din rapoartele care făceau referire la această categorie de victime minore

conțineau materiale autogenerate (realizate chiar de către victimă).

“După doi ani de pandemie și restricții sociale, perioadă în care copiii au fost de multe ori

bulversați de schimbările pe care au fost nevoiți să le parcurgă și să învețe să facă față unui val

important de știri contrafăcute și dezinformări, efectele asupra lor sunt de necontestat.

Numărul fără precendent de rapoarte primit de Salvați Copiii pe parcursul anului trecut este doar

un indiciu al situației extrem de grave în care se află copiii, de multe ori fără ca noi, adulții, să

aflăm despre dificultățile prin care ei trec atunci când navighează pe internet. Din păcate, de cele

mai multe ori, atât părinții cât și autoritățile află când deja este prea târziu”, a declarat Gabriela

Alexandrescu, Preşedinte Executiv al Organizației Salvaţi Copiii România.

Studiul sociologic privind „Folosirea internetului de copii și adolescenți” a fost prezentat în cadrul

dezbaterii intitulate „Cum s-a schimbat comportamentul copiilor și adolescenților pe internet

după 2 ani de pandemie?”,organizată în parteneriat cu Senatul României și moderată de Gabriela

Alexandrescu, Președinte Executiv al Organizației Salvați Copiii, la care au luat parte

reprezentanţi ai Senatului și Guvernului României, Inspectoratului General al Poliţiei Române,

Secției de combatere a infracțiunilor de terorism și a criminalității informatice din cadrul

DIICOT și Centrului de Cooperare Polițienească Internațional. Reprezentanţii autorităţilor au

oferit detalii procedurale şi statistici privind modul de lucru şi de intervenţie în cazuri de abuz sexual

asupra copiilor, propunând, totodată, soluții pentru îmbunătățirea politicilor publice cu privire la

siguranța copiilor în mediul online.


3

Cu același prilej, Organizația Salvati Copiii a lansat și raportul privind cazuistica liniei de raportare a

abuzurilor asupra copiilor esc_ABUZ. În cadrul dezbaterii au fost prezentate şi rezultatele

programului Ora de Net din anul 2021. Deși afectat de pandemie și restricții, pe parcursul anului

trecut, centrul de siguranță online din România a continuat atât activităţile educaţionale, cât și pe cele

de sprijniire a copiilor, părinților și cadrelor didactice, astfel încât utilizarea internetului să se

desfășoare într-un mod cât mai sigur, util și eficient. Activitățile au constat în sesiuni de informare și

concursuri şcolare care au implicat peste 40.015 de copii și 6000 de adulți la nivel național, precum

și campanii, conferințe și evenimente online care au adunat sute de mii de vizualizări.

___________________________________________________________________________

Note pentru redactori:

 Ora de Net (Safer Internet) este un program sprijinit de Comisia Europeană, prin programul

Connecting Europe Facility, care cuprinde centre naţionale active în Uniunea Europeană,

având ca obiectiv comun promovarea utilizării în condiţii de mai mare siguranţă a Internet-

ului şi a noilor tehnologii online de către copii.

 Mai multe informații despre studiul „Folosirea internetului de copii și adolescenți”: AICI

 Pentru a combate fenomenul imaginilor şi materialelor video care înfățișează abuz

sexual asupra copiilor, Organizația Salvaţi Copiii coordonează din anul 2008 proiectul

Ora de Net (Safer Internet), în cadrul căruia funcţionează linia de raportare esc_ABUZ

( www.oradenet.ro/esc-abuz ), unde utilizatorii de Internet pot raporta conţinutul ilegal.

Punctul de raportare operat de Salvați Copiii face parte din rețeaua globală INHOPE și

funcționează în parteneriat cu Inspectoratul General al Poliției Române. Acesta are ca scop

protejarea copiilor de conținutul ilegal accesibil pe internet, combaterea abuzului și

exploatării sexuale a copiilor în mediul online, prin înaintarea rapoartelor primite către

autorităţile competente.

 Mai multe informații detaliate despre Organizația Salvați Copiii și proiectul Ora de Net sunt

disponibile pe www.oradenet.ro şi www.salvaticopiii.ro .

Persoană de contact:

Claudia Oprescu, Coordonator program siguranță online | Salvaţi Copiii România

Tel.: 0723 649 885 | E-mail: claudia.oprescu@salvaticopiii.ro

_______________________________________________________

Despre Organizaţia Salvaţi Copiii

De 32 de ani, Salvați Copiii România construiește programe sociale, politici publice și practici solide în

beneficiul copilului din România. Expertiza și complexitatea proiectelor la nivel național fac din organizație o

instituție socială esențială, al cărei rol este medierea între societate și autoritatea publică, în beneficiul

copilului. În cele peste trei decenii de activitate, Salvați Copiii a intervenit activ în societate, identificând

soluții concrete pentru protejarea și sprijinirea copiilor vulnerabili și a militat, în același timp, pentru o

colaborare viabilă cu autoritățile decidente, pentru asigurarea interesului superior al copilului. Salvați Copiii

și-a asumat rolul de supraveghere vigilentă a autorităților publice, în așa fel încât acestea să implementeze

politici publice de durată care să corecteze cauzele care duc la vulnerabilizarea copiilor. Totodată, organizația

a reușit să creeze rețele active de solidaritate, prin încurajarea responsabilității sociale a companiilor și a

societății, în sens larg. În calitate de membru al Save the Children, cea mai mare organizație independentă din

lume care promovează drepturile copilului și care cuprinde 30 de membri și desfășoară programe în peste 120

de țări, VIZIUNEA noastră este o lume care respectă, pentru fiecare copil, dreptul său la supraviețuire,

educație, protecție și participare, asumându-ne MISIUNEA de a obține progrese importante privind modul în

care copiii sunt tratați și producerea schimbărilor imediate și de durată în viața acestora. Peste 2.920.000 de

copii au fost implicați în programele și campaniile Organizației Salvați Copiii.

fashiondays.ro