Stire

Unsprezece afgani și pakistanezi opriți la frontiera arădeană

07.12.2021 ⋅ 0 comentarii

Poliţiştii de la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II au oprit la graniță unsprezece cetăţeni străini care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în două automarfare.

În ultimele 24 de ore, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român și un bulgar, ambii şoferi ai unor ansambluri rutiere.

În cele două automarfare erau transportate, conform documentelor de însoţire a mărfii, dopuri pentru șampanie și ambalaje pentru societăți din Franța și Germania.

În urma efectuării controlului amănunţit al mijloacelor de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentele pentru marfă, în total, unsprezece cetăţeni străini.

În urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt nouă cetăţeni din Afganistan și doi cetățeni din Pakistan, solicitanți de azil în România. În ambele cazuri, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale. 

fashiondays.ro