Am pierdut șirul anilor de când fiecare anotimp cheamă la Pecica „dorul dorurilor noastre călătoare” sau, cum spunea managerul Casei de Cultură „Doru Ioan Petescu”, doamna Eugenia Ponta Pete (înveșmântată în galben amurgiu de toamnă), la deschiderea festivităților dedicate încheierii întâlnirilor de Cenaclu „Lucian Emandi”: „În lumea asta plină de nimicuri / În care marii drepți judecă strâmb / Umilul suflet stă și el la rând / Ca pomul ce-a rodit curând să-l scuturi” („Dărnicie”, Eugenia Ponta Pete). E un Prolog sau, de ce  nu, un îndemn ca dărnicia cu roade să o primim prin Arta frumosului.

Spuneam că am pierdut șirul anilor, dar nu am pierdut esența unei apartenențe la ceea ce așteptam să se întâmple, adică întâlnirea sincretică dintre liric poetic și liric muzical. Acum, chiar și decorul s-a împletit cu stropii de ploaie măruntă, care anunța „rod” bogat de sevă, în ziua  ce se îngâna cu amurgul, în cor de voci și poame dulci.

Despre „Emoție de toamnă”:

La Pecica, nu numai toamna adună „lume bună”, ci fiecare anotimp își curge mersul în ton cu aroma. Nu știm ce am putea să reproșăm (și nici nu am avea dreptul!) acestor scurgeri de timp pecican cultural pentru că aici anii și anotimpuralul îmbină cultură umană într-un imaterial ancestral demn de poveste. Există un Cenaclu „Lucian Emandi”, există Casa „Lucian Emandi”, la numărul 1278, există un Festival de „Folk pe pâine”, există concurs de poezie în scopul descoperirii de tinere talente, există prezentări de carte, albume ori CD, există „Zilele orașului”, există „Praznic de pită nouă”, există atâtea aniversări locale între busturi și statui dezvelite, există artă itinerantă, există multe multe... dar există o Cetate: Pecica!

Există o Monografie care își va declara cuprinsul cu tot ce va consemna, în volumele ce vor urma (după volumul dedicat arheologiei) și mai există Oameni! Cetățeni simpli și devotați și Cetățeni de onoare, oameni premiați! Și mai există Mureșul, apa care scurge, scurge istorii, dedicații și ostoiri de care se va scrie!

Am asistat în lumina serii la una din povești, pe care  dorim a o spune: regalul liric-muzical, în metafora „regilor și reginelor” prezente în registre special-notorii.

Scena i-a cuprins în brațe de catifea pe artiștii care au compus serata culturală de încheiere până va veni o altă călătorie de toamnă: Corul de copii ai  Liceului Teoretic „Gheorghe Lazăr” (dirijor prof. Alexandru Zaharia), Carina A. Ienășel (venită de la Arad cu Toamna), Fluturașii (grup vocal ai clasei Doamnei învățătoare Eugenia Ponta Pete, discipoli care își urmează mentorul), Semideea Șulea, Monica Mihaela Cojocaru (scoborâtă acum din capitală), Nicoleta Dudaș Suceveanu, Camelia Chifor, Blazena Karkus, Florin Jianu, Tatiana Moș, Lucian Gevelegian, Eugenia Ponta Pete, Ioan Vasile Marcu. De ce un Șir uman de nume? Pentru că recitalul poetic s-a fost înfiripat pe voci de strune de folk și astfel a răsunat  sala de spectacol și rezonat Măria Sa, spectatorul!

Poemele alese au cântat frunze și flori, iubiri în dor și must în gust de noiembrie! Cenaclul își încheie astfel (re)ședința de Pecica până vine un alt an! Un regal și un vals al generațiilor, pentru că acestea vor veni după noi, indiferent câte răni am suferi  prin jertfelnicie, odată amintirea tot ne va acoperi! (sunt teme și motive care pot fi ușor desprinse din ecranul poemelor recitate pe muzică lentă cântate).

Acestea s-au adeverit și în apariția pe scenă a artistei Mădălina Amon, care a ales în recital un repertoriu propriu ori preluat din versuri ale poeților români consacrați (deodată...

 „puntea muzicală” i-a alunecat și înspre „albastrul marin” al catrenelor din creația semnată de Eugenia Ponta Pete). Cum de altfel au (în)cântat și interpreții de folk numiți mai sus, adică au pus pe note de chitară versuri semnate de Ioan Vasile Marcu, Petre Don, Eugenia Ponta Pete,  Carina A. Ienășel, ș.a. (acest sincretism aduce un plus de valori mesajului, iar tonul, știm, face  muzica!).

Concluzii:

Serata Cenaclului de la Pecica a dovedit încă o dată că „Poezia este muzica sufletelor” (Voltaire). A dovedit că Arta spectacolului (moderator Eugenia Ponta Pete), cu decor scenic autumnal (semnat Blazena Karkus), deschide mâini  întru îmbrățișare și luminează ochi de suflet. Printre cei prezenți în sală (iubitori de folk și artă) au fost oficiali locali (primarul orașului Pecica - Petru Antal, Daniel Toth, director adjunct  al liceului  pecican, o parte de Salon Gutenberg - Adina Matei, familia prof. dr. Anton Ilica, Mircea Boran, Mircea Irimescu, dar și Carmen Marcu, Liviu Nadiș, Livia Nadiș, Florența Gevelegian, Lucian Baba.

Impresii culese:

Carmen Marcu: „Vin cu drag Acasă! Aici dorul doare, dar nu moare, pentru că elementele muzical-recitative știu să aducă emoții.”

Lucian Baba: „La Pecica întâlnim muzica sufletelor (re)pusă din catrene și aștept de fiecare dată mai mult  să îmi placă.”

Florența Gevelegian: „La Pecica am (re)devenit menestrelii altor timpuri.”

Livia Nadiș: „O voce  de referință a muzicii folk-Mădălina Amon - e vocea care ne-a adus la Pecica.”

Mihaela Trofin: „Bravo, Fluturași! Mulțumim frumos, doamna învățătoare!”

Nouă nu ne rămâne decât să consemnăm aportul tuturor care s-au implicat impresiv/participativ în „Emoții de toamnă” (frumoasă). Fie ca sloganul de început, ca un leit motiv și profesiune de credință, rostit/rostuit în catrene, să devină mărturii perene în Cetatea de fo(lk)c, numită la granița de vest, Pecica (Peșca)! Și, așa, ziditorii nu se vor uita! Sau, cum spune, poetic, Mentorul Cenaclului local, Lucian Emandi: „Eu vin din vreme / și mă afund în vreme!”

***

Importantă este la Pecica neuitarea și vecuirea! Să adăugăm că   transmisia în direct prin Radio Zestrea Pecica a întregului concert  a fost astfel asigurată prin Beatrice Moțiu și Gabriel Bereș, cu sprijinul nemijlocit al Primăriei și Consiliului local Pecica. Tuturor gratitudine și mulțumire în absolute felicitări! Pentru că vorbim de acum de un moment iconic, cu vibrații și valențe profunde, ca-ntr-o frenezie a armoniilor!

Sursa: ARQ