Stire

Un alt șofer de pe autostrada A1 Deva – Nădlac s-a ales cu dosar penal, după ce a încercat să-l mituiască pe polițistul Valer Kovacs

27.07.2023 ⋅ 0 comentarii


Agentul-șef Valer Kovacs, care a devenit spaima soferilor șpăgari de pe autostrada A1 Deva – Nadlac, a sesizat ofiterii anticorupție cu un nou caz de dare de mită. Polițistul timișorean de la Brigada Autostrăzi a refuzat o șpagă de 100 de euro și a sesizat imediat DGA Arad.

„La data de 15.07.2023 în jurul orei 13,40 numitul B.H, cetățean turc, în vârstă de 35 ani, a săvârșit o contravenție la regimul rutier cu autoutilitara IVECO nr … și semiremorca Schmitz  nr … pe A1, la km 530, sens Arad – Timișoara, iar în momentul solicitării documentelor, acesta a oferit suma de 50 euro pentru a nu fi sancționat contravențional, ulterior revenind cu 100 euro. A fost întocmit dosar penal pentru dare de mită și împotriva acestuia au fost luate măsurile legale”, ne-a comunicat DGA Arad.

De altfel, polițistul incoruptibil Valer Kovacs nu este la primul denunț împotriva șoferilor șpăgari care circula pe autostrada A1 Deva – Nădlac, până în prezent având peste 15 desistari, urmate de denunț penal. „În alte țări te arestează imediat daca dai șpagă la polițiști. De exemplu, în Spania”, a spus Valer Kovacs.

 

Sursa: impactpress.ro


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro