15.09.2020 ⋅ 0 comentarii
Fermierii mai pot depune doar marţi, 15 septembrie, cererile de solicitare a ajutorului de stat pentru culturile înfiinţate în toamna anului 2019, afectate de seceta pedologică, a anunţat Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), conform Agerpres.
Formularul cererii de solicitare a ajutorului de stat poate fi descărcat de pe site-ul APIA.
Cererile se depun la centrele judeţene/locale ale APIA, respectiv al municipiului Bucureşti, pe raza cărora/căruia a fost depusă cererea unică de plată în Campania 2020.
Cererea de solicitare a ajutorului de stat, însoţită de documentele solicitate, poate fi transmisă la centrele judeţene/locale APIA, respectiv al municipiului Bucureşti şi prin fax sau poştă sau în format electronic prin e-mail.