Stire

Ucu Dima:O nouă formă, similară cu cea a învățământului dual trebuie să devină un MUST HAVE pentru clasele de liceu la zi cu profil economic

12.04.2022 ⋅ 0 comentarii


Dobândirea cunoștințelor practice trebuie să înceapă în primul an de liceu, urmând apoi ca, an de an, până la finalizarea studiilor, elevii să fie 100% pregătiți pentru integrarea în MEDIUL DE AFACERI REAL.

Sunt de acord că teoria are rolul său extrem de important de altfel, însă cunoștințele dobândite de elevi pe parcursul inițierii și mai apoi implicării lor în acțiunile operatorilor economici parteneri vor face că interesul și apetitul acestora pentru afaceri să se ridice la cote extrem de ridicate. Acest fapt ar conduce într-o singură direcție, bunăstare, bunăstare pentru elevi, bunăstare pentru parteneri și nu în ultimul rând bunăstarea și siguranță unui viitor mai bun pentru România.

Această formă de învățământ ar fi soluția pentru deficitul de forță de munca în middle și low management și o soluție pentru dezvoltarea rapidă și durabilă a României.

Care ar fi avantajele elevilor:
  • dobândirea unor cunoștințe avansate în domenii precum, management, marketing, resurse umane, achiziții, vânzări, producție;
  • primirea de burse guvernamentale (minim 500 lei/lunar, pentru a motiva elevii să aleagă această formă de învățământ);
  • primirea de burse private, oferite de operatorii economici;
  • semnarea și obținerea unui contract individual de pregătire practică recunoscut oriunde în UE;
  • obținerea unor facilitați oferite din partea operatorului economic precum, cazare, masa sau transport;
  • ocazia de a învață sisteme și proceduri de lucru în companii de renume;
  • independența financiară;
  • experiență de business, cu tot ceea ce implică ea, de la ușurință în exprimare, limbaj de business adaptat oricărei situații, până la arta negocierii sau estimarea cu exactitate a următorilor 4 ani de dezvoltare a unei companii.

Exemplele pot fi multiple și, cu siguranță, peste 90% dintre ele, nu vor fi învățate de elevi niciodată în școală sub forma practică.

Practic, acest nou sistem de învățământ și sistemul dual ar fi singurele forme de învățământ care nu ar scoate șomeri de pe băncile liceului.

Care ar fi avantajele operatorilor economici:
  • deductibilitatea cheltuielilor. Operatorii economici ar putea deduce din venitul impozabil cheltuielile efectuate, în baza contractelor cu unitățile de învățământ, pentru organizarea și desfășurarea unui astfel de sistem de învățământ;
  • deducerea amortizării. Operatorii economici și-ar putea recupera, din punct de vedere fiscal, prin deducerea amortizării, cheltuielile aferente cu mijloacele fixe și investițiile, efectuate în baza contractelor încheiate cu unitățile de învățământ, pentru organizarea și desfășurarea unui astfel de sistem de învățământ;
  • venituri neimpozabile. Bursele, premiile și alte drepturi sub formă de cazare, masă, transport, echipamente de lucru/protecție și altele asemenea primite de elevi pe parcursul acestui tip de sistem de învățământ;
  • avantajul de a înrola în companie oameni extrem de bine pregătiți care înțeleg cultura organizațională a companiei operatorului economic;
  • garanția unor angajați 100% pregătiți încă din prima zi de muncă;
  • forță de munca de calitate, instruită și pregătită timp de 50 de săptămâni, în propriul regim.

Sigur, avantajele bilaterale ar fi infinit mai mari, însă, am rezumat enumerarea lor doar pentru o mai bună înțelegere.

Cât despre România, ar fi un pas enorm înainte.

Să nu uităm, generațiile următoare reprezintă viitorul nostru, reprezintă siguranță noastră că totul vă fi bine. Nu cred că își poate dori cineva să lase viitorul pe mâna unor copii crescuți în puf, plictisiți de toate. Cu toții ne dorim pentru viitor antreprenori veritabili, oameni cu simțul răspunderii care încep să muncească sub formă de practică de la 14 ani.

E la îndemână să formăm tineri care pun osul la treabă, tineri care apreciază valoarea banului, tineri pentru care problemele sunt doar situații, situații pe care oricum le vor depăși, și le vor depăși pentru că au dobândit experiență încă din fragedă pruncie.

Ce perioadă de practică s-ar putea implementa?
  • clasa a IX-a, 32% practica, 8 săptămâni;
  • clasa a X-a, 40% practica, 10 săptămâni;
  • clasa a XI-a, 56% practica, 14 săptămâni;
  • clasa a XII-a, 72% practica, 18 săptămâni.
Probabil, vă veți întreba cum vor lua „Bac-ul” acești elevi.

Cu mici excepții în care elevii vor lua note fabuloase, majoritatea vor trece examenul de bacalaureat că și până acum, cu note minime sau medii.

Cred că ar fi oportună o curriculă școlară ceva mai „altfel” pentru cei care ar urma să participe la această formă de învățământ. Dacă privim realitatea, așa cum este ea, munca din greu bazată pe perseverență depășește talentul, aproape întotdeauna!

Conceptul de „Firmă de exercițiu” – așa cum este implementat la Colegiul „Mihai Viteazul” Ineu

Nu mai departe de zilele trecute, când la invitația unor dascăli desăvârșiți de la Colegiul Mihai Viteazul din Ineu, mai exact a doamnei Director. Prof. Nemeș Dana Liliana, a doamnei Prof. Marian Adina, a domnului Prof. diriginte Morariu Mircea și nu în ultimul rând a bunului meu prieten Chiș Alexandru Ionuț, Prof. coordonator, m-am deplasat pentru a discuta cu elevii clasei a XII-A D despre ce înseamnă și ce se petrece zilnic într-o firmă din România, care sunt avantajele și dezavantajele înființării unei societăți. Am și simulat activitatea firmei împreună cu ei.

Acești elevi m-au surprins plăcut în cel mai adevărat sens, instinctul lor antreprenorial fiind foarte ridicat, având nevoie doar de puțin mai multă instruire practică. Din acest motiv consider oportună o formă de învățământ de tipul celei menționate mai sus.

„Dobândirea de cunoștințe economice este foarte importantă pentru cei care își doresc să participe la viața economică, economia unei țări se bazează pe oameni bine pregătiți, capabili să rezolve problemele existente, bazându-se pe cunoștințele acumulate sau pe experiența profesională. Aplicarea unor metode active, care să antreneze elevul în predare, contribuie la realizarea unui învățământ bazat pe formarea de competențe și deprinderi, astfel sala de clasă devine locul în care se formează cetățeni capabili să facă față provocărilor economice.

Conceptul „Firmă de exercițiu” reprezintă o metodă interactivă de învățare care contribuie la  dezvoltarea spiritului antreprenorial, o concepție modernă de integrare și aplicare interdisciplinară a cunoștințelor, o abordare a procesului de predare-învățare care asigură condiții pentru probarea și  aprofundarea practică a competențelor dobândite de elevi în pregătirea profesională.

Cu ajutorul acestei metode, elevii au ocazia să transpună în practică noțiunile teoretice dobândite în cadrul orelor. Prin intermediul „firmei de exercițiu” se formează mult mai ușor abilitățile antreprenoriale, deoarece elevii sunt stimulați să ia decizii în legătură cu un obiect de activitate, putând observa efectele deciziilor lor.” – susține Prof. coordonator, Chiș Alexandru Ionuț

Directorul Colegiului „Mihai Viteazul” din Ineu, prof. Nemeș Dana Liliana:

„Misiunea școlii noastre constă în a oferi tinerilor din zona orașului Ineu șansa unei educații echitabile atât în ceea ce privește pregătirea profesională, cât și din perspectiva dezvoltării personale.

Absolvenții liceului nostru trebuie să se poată integra cu succes pe piața europeană a muncii și să fie capabili de a-și continua formarea pe tot parcursul vieții, dând dovadă de toleranță, spirit de echipă și discernământ.

Elevii care optează pentru specializarea economic, se întâlnesc cu o serie de activități complexe, caracterizate prin interdisciplinaritate. Au ocazia să învețe despre mediul de afaceri și să aplice cunoștințele teoretice dobândite în cadrul firmei de exercițiu. La finalul liceului, obțin calificarea „Tehnician în activități economice”.

Pe lângă competențele specifice, tehnicianul în activități economice își dezvoltă competențe cheie importante, utile pe tot parcursul vieții. Prin activitățile desfășurate în școala noastră, elevii au ocazia să își dezvolte competențe precum abilitatea de a opera eficace în mediul de afaceri, înaltul profesionalism, inițiativa ori perspicacitatea.”

Așadar, personal, cred cu tărie că un astfel de sistem de învățământ ar schimba în bine parcursul României.

Cu drag, un gând de viață și de business,

Ucu Dima, antreprenor.


 

fashiondays.ro