Stire

Tren deraiat între Arad și Timișoara; circulația feroviară este întreruptă

19.09.2024 ⋅ 0 comentarii


CFR Călători anunță că un tren a deraiat între Arad și Timișoara, motiv pentru care circulația ferovioară este întreruptă pentru moment pe linia cu pricina.


„Astăzi, 19 septembrie 2024, la trecerea peste macaze la intrarea în halta Șag, a deraiat o osie de la ultimul vagon din compunerea trenului R 2601 Timișoara Nord – Arad, fără a fi pusă în pericol siguranța călătorilor sau a personalului feroviar. Trenul s-a format în stația Timișoara, având în compunere o locomotivă și două vagoane. La fața locului se află echipa de intervenție feroviară din cadrul CFR SA care face verificări. Circulația celorlalte trenuri este întreruptă în zona afectată și se va desfășura, în funcție de măsurile operative stabilite și dispuse de managerul infrastructurii feroviare – CFR SA. Cauzele vor fi stabilite de către o comisie de cercetare în conformitate cu legislația în vigoare din domeniul feroviar. Menționăm că ultima revizie tehnică a vagoanelor a fost efectuată înainte de îndrumarea trenului în cursă în stația Timișoara, fiind de tip revizie tehnică la compunere. De asemenea, conform planurilor preventive de mentenanță interne ale CFR Călători, în timpul nopții s-a efectuat la aceste vagoane și verificarea detaliată a pieselor suspendate și a profilului de rulare al roților, verificare efectuată la canalul de revizie.


CFR Călători cere scuze pasagerilor pentru problemele întâmpinate”, informează reprezentanții CFR Călători.


Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro