Stire

Trei arădeni au fost răniți grav în urma unui accident petrecut în Hunedoara / UPDATE: Accidentul a fost provocat de un polițist care s-a urcat băut la volan

23.08.2023 ⋅ 0 comentarii


În seara zilei de 22 august 2023, în jurul orei 20,30, pe DN76, între localitățile Ionești și Ocișor (județul Hunedoara), în circumstanțe ce urmează a fi stabilite din cercetări, a avut loc un accident grav.

Coliziunea a avut loc între două autoturisme, unul condus de o femeie de 21 de ani, din Vârfurile, în care se mai aflau un bărbat de 28 de ani, și o femeie de 51 de ani, amândoi din Hălmagiu, și un autoturism condus de un bărbat de 41 de ani, din Hălmagiu.

În urma impactului au fost răniți grav conducătorii celor două autoturisme și pasagera de 51 de ani, bărbatul de 28 de ani fiind rănit ușor, la prima vedere.

Persoanele au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijri medicale de specialitate.

Conducătorilor auto le-au fost recoltate probe biologice, pentru stabilirea alcoolemiei, testarea acestora nefiind posibilă la fața locului.

Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Gurahonţ, pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea accidentului rutier, într-un dosar penal întocmit pentru vătămare corporală din culpă.


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro