Stire

Trei afgani găsiți într-un automarfar încărcat cu confecții metalice

16.11.2021 ⋅ 0 comentarii

Trei adolescenți din Afganistan au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi într-un automarfar încărcat cu confecții metalice.

Azi dimineață, în jurul orei 04:30, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român, aflat la volanul unui ansamblu rutier înmatriculat în România. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, confecții metalice pentru o societate comercială din Germania.

Șoferul a declarat că în timp ce se afla în coloana de automarfare a auzit zgomote din compartimentul pentru marfă, astfel că, în urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiți, ascunși printre confecțiile metalice, trei cetățeni străini.

Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Afganistan, cu vârste cuprinse între 16 și 18 de ani, solicitanți de azil în țară noastră.

În acest caz, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în continuare în vederea stabilirii întregii activități infracționale.

fashiondays.ro