În urmă cu puțină vreme, am citit pe o rețea de socializare, exuberanța unor exprimări ale poetei Natalia Micalona cum că, anul acesta, îi este prielnic unei noi cărți, (a treia, la care am răspuns Why not?!) Asta, desigur, știind că al doilea volum este în lucru, volum care trădează, la propriu și la figurat, acțiunea de transplant devenit substantiv. Unul neutru! Dar cu anume conotații dacă ne servim de poeme și de mesaje care derivă. Fericit omul care se vindecă (și ) prin transplant! "M-am oprit/ să mă așez/ pe frecvența inimii/ împământată".(poem 13) Încă dintru început ne întâmpină o copertă conotativă, semn că între pagini se ascund virtuți, și, de ce nu, anume "grefoane" sau metafore specifice poetesei (care, iată, îmbină, mă rog, combină aspirații medicale cu... ateliere lirice). Și, din designul paginilor, nu lipsesc, stilizate, aritmii tahicardice! Cu siguranță, din viața labirintică, Natalia Micalona își îmblânzește temeri și tomuri și despică imagini ori contraste în imaginar. "Dragă inimă/ vibrezi în mine/ eternitatea palmelor/ ce-mi respiră/ sub piept." (poem 16). Compozițiile sunt ingenioase, inclusive și conclusive precum scrisul voluptuos, volitiv și ingenios (un stil nou, cadențat și frământat în stihuri, terține, catrene, poeme asimetrice, dar care sunt mișcătoare, precum nisipuri plutitoare). "Orbii se nutresc/ cu veșnicia/ Din mine" (poem 20). Șuvoiul de trăiri completează dubla sa calitate, de om de artă și om al dezvoltării personale, în volum construind imagini care lasă loc unor altfel de interpretări. "Inima se mistuie/ iubind/ cerul născocește/ lumini călătoare/ spre ea" (poem 34). Din arsenalul său componistic și imagistic, se desprinde un tumult de limbaje și stiluri care îi sunt preferate pentru o scriere expresionistă cu multe trimiteri și sensuri. "Ochii s-au însomnit/ toate inimile vor bate/ deodată/ prin visele mele." (poem 39). Nu știm (sigur) dacă noul volum este o evadare dintr-o carantină emoțională, însă presupunem că, pe lângă poezia descriptivă, de dragoste, poeta declară când sentimente, când terapii de visare, când de resemnare, când își iese din patetic, invocând rugări celeste. "Azi am uitat/ să dansez/ printre firele de păr/ singură/ miros a umbră." (poem 40). "Clipa/ o inimă/ prin care bate/ necuprinsul." (poem 52). "Tu împrăștii/ înăuntru/ întregul coase/similitudinea/ pluralului fărâmițat." (poem 60). În irizarea versurilor, se observă cum Natalia Micalona ascultă de vocea inimii care îi dictează sentimente și stări, iar suita de poeme comportă forme și sensuri diferite, cantabile și punctiforme, însă, după un ritm propriu (când alert, când vertige, când sacadat). "Prin mine/ lumea ia foc/ se purifică/infernul/ cuminecat." (poem 66). "O zi se duce/ către cealaltă/ cu gândul/ că va muri/ transformată." (poem 72). "Pe umărul/ gândurilor mele stă/ neliniștea anotimpurilor/ care-mi șoptesc/ uitări." (poem 80). "Mi-e tulbure visul/ îi e foame/ vremea lui e la pământ/ sub mine/ s-a înnoptat brusc." (poem 93). Poeta nu își plânge propriile mărturisiri declamativ - declarativ, mai degrabă își permite a cerceta folderul inimii prin contraste specifice liricii feminine. "Am găsit pete de sânge/ sub mine pulsau/ am amintiri./ A fost un vis/ azi aflu/ că sunt vie/ apa și-a luat alt rol/ de vin./ Am simțit/ alte fire/ îngeri/rătăciți." (poem 100). Unele dureri din glasul interior sunt ușor pudrate cu senzații și alternanțe, spre a-și defini mai bine, fiorul. "Pe vârfuri/ iubirea își croiește drum/înțepând călcâiul stâng/ pași desculți/ pe sfoara vieții/ mă ocolesc." (poem 107). Multă discursivitate dar și alegorie se desprind din noul volum. "Să nu verși cerneală/ pe pântecul altcuiva/ durerea ei/ te urmărește perpetuu./ S-au înecat egretele/ în încercarea celor/ care cred/ că știu." (poem 112). Să înțelegem că refugiul său prin... Transplant, este o stare sau o cale (de salvare!) în demersul poetic de a-și radiografia, comparativ, traseul? Stilul? Abordarea rezonantic-mărturisitoare? Cu siguranță, interpretări vor fi! "Sunt om/ admir viața/ timpul este pe final/ decuplat/ oxigenul ia cale întoarsă/ în spatele lor./ Nu știe de ce e roz/ vinul de pe marginea textului./ Epitete în repaus/cuvântul orbește/ înălțat/ spre altă dată/aerul mi se topește/ nu-i al meu./ Îl pierd/în circuitul sângelui spre vene/ ei nu văd/că-l readuc din urmă..." (poem 127). Importante, însă, vor fi, esențele și aromele! "Între lumi/ lacrimile se roagă/ pentru desăvârșire." (poem 125). Străpungeri de emoții personale ne încredințează că, în noul volum, se intersectează varii aspecte, de o răscolitoare meditație din inrerior: "Încă mă mai leg/ genunchiul stâng/ mă ține dreaptă/ pe drumul meu/ am avansat/ o treaptă." (poem 127). Natalia Micalona își trăiește, acum, un sentiment acut și tăcut în propria chilie, prin poezie, ca formă de simplitate... galopantă/ gravă sau terapie urgent vindecătoare: "Fiecare femeie/ o pătură nouă/ s-a înghețat singur/ să nu mai fie/ praf de stele/ pre-text/ să ne întâlnim/ unul în altul." (poem 130). Uimiri, simțiri, trăiri... în game și registre... de... transplant îi călătoresc noului volum, destinații paralele. Universul pe care îl semnează Natalia Micalona, e unitar și decantat, de la o carte la alta. (Ma)aproapele ei e femeia... care înaintează cu sârg și timbru locvace, în lupta cu un nedefinit timp: "(...) legea timpului/ îmi spală sângele" (poem 149). Tema recurentei iubiri îi trece dincolo de nemărginiri și îi pulsează pașii de o parte și de alta a existenței, între nunți, somn, zile, poeți, muze, despletiri de amintiri: "Ninge pe obraz/ cerul a luat foc/ dragostea/ se înnoiește." (poem 151). Volumul (247 de poeme) cu un titlu actual și inspirat, a apărut la Editura Ștef, 2022, și se bucură de o copertă semnată de Doru Păcurar, prefața e semnată de Daniel Marian, iar tehnoredactarea îi aparține lui Marius Socaci. Și prin acest scris, poeta îi rezistă timpului, ușor resemnată: "Mă plimb cu timpul/ care mi-a rămas/ Îl petrec ci mine/ zâmbesc pentru ecou." (poem 208). În fond, oare ce (mai) rămâne din viață, dacă nu aceste inefabile poeme care, mai devreme ori mai târziu, vor deveni lecturi și literaturi, izvorâte din prea multă mirare, sinceritate și zugrăveli imagistice: "vă rog frumos/ să mă iertați/ că v-am fost femeie. (...)" Și totuși... îmi scormone în cerul gurii, aceeași obsedantă întrebare... de ce scriu femeile... transplant...

 

A consemnat

Florica R.Cândea

membru UZPR Arad