Local Stire

Tóth Csaba a fost numit în funcţia de prefect al Aradului

03.03.2021 ⋅ 0 comentarii

Guvernul Cîţu a numit, în prima şedinţă de astăzi, mai mulţi prefecţi. Potrivit unui comunicat al UDMR, patru dintre cei cinci prefecţi propuşi de formaţiune, printre care şi cel de la Arad, au fost deja desemnaţi. Este vorba despre juristul Tóth Csaba.

UDMR va avea prefecţi în judeţele Arad – Tóth Csaba, Cluj – Tasnadi Istvan Szilard, Sălaj – Dari Tamas, iar la Satu Mare – Altfatter Tamas-Ferenc, care rămâne de fapt pe funcţie.

Tóth Csaba a fost desemnat de UDMR Arad să ocupe funcţia de prefect în urmă cu o lună.

„Juristul cu vârsta de 43 de ani are experiență și rezultate în sfera publică și privată deopotrivă, nefiind străin nici de domeniul politic. Studiile de drept, cele de management precum și cele de masterat le-a efectuat în Arad. În perioada 2005-2010 a ocupat funcția de președinte executiv al Organizației Județene Arad a UDMR, între anii 2008-2012 fiind membru al Consiliului Județean Arad. În ce privește experiența lui profesională, a făcut parte din consiliul de administrație al mai multor intreprinderi, lucrând în același timp în domeniul consilierii juridice și de management. În anul 2013 a fost numit în funcția de director general al societății Fornetti Romania, aflată în reorganizare, reușind să salveze societatea de la faliment. Experiența de două decenii, profesionalismul, succesele atinse și calitățile umane ale lui Tóth Csaba ne dau siguranța că propunerea noastră este cea potrivită”, se arăta luna trecută într-un comunicat de presă al UDMR.

Din informaţiile noastre, atât noul prefect, cât şi subprefectul/subprefecţii ar urma să depună jurământul lunea viitoare.

Sursa: ARQ


fashiondays.ro