31.07.2020 ⋅ 0 comentarii
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota au descoperit, ascunși în interiorul unui automarfar condus de un cetăţean turc, 48 de cetăţeni din Siria, Somalia, Irak, Afganistan, Egipt şi Palestina care încercau să iasă ilegal din țară, informează un comunicat al instituției.
Conform documentelor de însoţire a mărfii, şoferul transporta mărfuri diverse, având ca destinaţie Franţa. Cu ocazia controlului de frontieră, s-a descoperit că sigiliul vamal aplicat este deteriorat, iar colegii noştri au efectuat un control amănunţit asupra mijlocului de transport. Astfel, aceştia au descoperit în compartimentul marfă, ascunse în spatele unor cutii, 48 de persoane, din care 38 de bărbaţi, cinci femei şi cinci minori.
În cadrul primelor verificări, polițiștii de frontieră au stabilit că persoanele sunt cetăţeni din Siria, Somalia, Irak, Afganistan, Egipt şi Palestina. Minorii au vârste cuprinse între un an şi 17 ani, iar adulţii între 18 şi 52 de ani, care au declarat că intenţionau să ajungă în state din vestul Europei.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de migranți pentru şoferul ansamblului rutier, respectiv de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat față de cetăţenii străini ascunşi în camion, la final urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.