TÂRGUL SĂRBĂTORILOR PASCALE LA LICEUL ,, SEVER BOCU” LIPOVA
15.04.2022 ⋅ 0 comentarii
~ Un obiect cumpărat, un copil ajutat! ~
Sub această deviză, în perioada 12.04.2022-13.04.2022, Liceul ,,Sever Bocu” Lipova, a organizat Târgul Caritabil de Paște, banii fiind donați unor copii cu probleme de sănătate din cadrul liceului.
Conducerea unității de învățământ, a hotărât să angreneze atât elevii, cât și o parte dintre profesori, în vederea organizării acestui eveniment, care să aibă ca scop într-ajutorarea semenilor.
,,Văzând atât de multe probleme în jurul nostru, atâtea neajunsuri în familii, am hotărât să aducem zâmbetul pe chipul unor familii prin organizarea acestui eveniment.
Am hotărât să ne implicăm prin crearea unor decorațiuni pascale handmade care, mai apoi, să fie vândute oamenilor dornici să contribuie la facerea de bine.
Atât preșcolarii, cât și elevii de gimnaziu și liceu, cu toții au pus mână de la mână pentru a realiza obiecte minunate.
Preșcolarii, sub îndrumarea doamnelor educatoare: Șofron Viorica, Stepan Claudia, Adina Sas, Zsok Karla, Adriana Henț, Datcu Daniela, Zepa Adina, Pașcu Claudia, Miclea Dorina, Francescu Mariana, Banciu Daniela, Cleuța Valentina, au realizat magneți, suporturi pentru ouă, suporturi pentru lumânări, rame foto, coșuri ornamentale, cutii de bomboane etc.
Elevii claselor a V-a B, a VI-a și a VII-a A, sub îndrumarea doamnelor profesor: Diana Ostaș, Corina Tusa și Lavinia Petracovschi, au realizat coșuri ornamentale și figurine pascale.
Elevii claselor a X-a A, a X-a B și a XI-a A, sub îndrumarea doamnei profesor.: Daiana Șimandan, au realizat coșuri ornamentale, figurine pascale, magneți, coronițe ornamentale.
Liceenii au dorit să se implice nu numai în realizarea obiectelor, ci și în vânzarea lor. Tocmai de aceea, au fost formate grupe de elevi, care, în permanență, sub supravegherea profesorilor, au fost prezenți la stand-ul liceului.
În cea de-a doua zi, echipa de coordonare a proiectului, a hotărât să integreze și alte activități. Tocmai de aceea, timp de două ore, liceeni au realizat picturi pe față copiilor dornici, care, mai apoi, au avut oportunitatea să se fotografieze cu iepurașul, care a fost prezent la stand-ul liceului.”
(Director prof. Corina BERZOVAN)
Echipa de coordonare a proiectului
Director prof. Corina BERZOVAN
Prof. Daiana Șimandan
Prof. Diana Ostaș