Târgul de Paști de la Arad, ediția 2022
07.04.2022 ⋅ 0 comentarii
Primăria Municipiului Arad prin Centrul Municipal de Cultură Arad va organiza, în perioada 15 aprilie - 1 mai 2022, o nouă ediție a Târgului de Paști.
Acesta se va desfășura în Parcul „Mihai Eminescu“, unde vor expune și vor vinde produse meșteri populari, artiști plastici ce realizează și comercializează produse handmade și de artă meșteșugărească, în special specifice sărbătorilor pascale: ouă încondeiate, icoane pe sticlă și lemn, sculpturi în lemn și piatră, aranjamente florale, obiecte decorative, obiecte de ceramică, produse artizanale, obiecte de sticlă etc.
De asemenea, vor fi prezenți producători și comercianți de produse alimentare, specific pascale: pască, cozonac, kurtos, plăcinte, langoși, prăjituri, dulcețuri de casă, siropuri, produse apicole, vin, cafea, sucuri, preparate fast-food.
Pe Platoul din fața Palatului Administrativ vor fi amplasate decorațiuni specifice Sărbătorilor Pascale.
Activitățile de producere și de comercializare a produselor se vor derula în căsuțele puse la dispoziție de Centrul Municipal de Cultură Arad și în food-trucks.
În Parcul „Mihai Eminescu“ va fi amenajată și o zonă specială dedicată copiilor cu loc de joacă, tobogane și nelipsita căsuță unde se vor desfășura ateliere de creație.
CONCURS „Decor Sărbători Pascale“
În premieră în acest an, în cadrul Târgului de Paști va fi organizat un concurs în cadrul căruia va fi premiat comerciantul care va avea cel mai frumos decor al spațiului în care își desfășoară activitatea.
La concurs vor putea să participe toate persoanele juridice care au fost acceptate în urma depunerii dosarelor, ca și comercianți la Târgul de Paști, ediția 2022.
Participanții pot participa cu cel puțin o amenajare/decor.
Tema concursului este amenajarea/decorarea căsuței/food-truck-ului cu decor specific Sărbătorilor Pascale, cât și organizarea unei zone de relaxare cu scaune, bănci, mese, lumini decorative.
Realizarea zonei de relaxare astfel încât vizitatorii târgului să poată staționa să-și încarce device-ul, să citească noutățile on-line reprezintă un avantaj.
În amenajarea zonei este obligatorie includerea unui punct de colectare selectivă a deșeurilor (plastic și metal, hârtie, sticlă).
Amenajarea/decorul trebuie să exceleze prin calitate estetică și prin capacitatea utilă de a răspunde cerințelor privind zona de relaxare oferită vizitatorilor târgului.
Este interzisă distrugerea domeniului public sau al altor elemente aflate în proprietatea municipiului Arad, pentru amenajarea/decorarea efectuată.
Vor fi apreciate și punctate amenajările și decorurile în care vor prima calitatea, designul obiectelor, utilitatea și respectarea cerințelor temei.
Juriul va fi format din profesori și studenți de la Facultatea de Design din cadrul Universității “Aurel Vlaicu”.
Criterii de jurizare:
“Încetul cu încetul intrăm în normalitate. Urmează Sărbătorile Pascale. Am propus ca Târgul de Paști să fie inaugurat cu ocazia Paștelui Catolic și a Sărbătorii Floriilor la creștinii ortodocși și să-l închidem după 1 mai. Vor fi trei weekend-uri de evenimente, spunem noi, deosebite. Ca locație de desfășurare a evenimentelor și a activităților comerciale specifice târgului am ales și anul acesta Parcul Eminescu. Pe platoul din fața Palatului Administrativ vom pregăti un decor tematic pentru realizarea celor mai reușite fotografii.”, a punctat primarul Călin Bibarț.
Toate informațiile despre eveniment vor putea fi găsite online, la adresele:
https://www.targuldepastidinarad.ro/
https://www.facebook.com/primariamunicipiului.arad
https://www.facebook.com/CentrulMunicipaldeCulturaArad