Toate știrile
Național

Pregătiri de Paști în bucătăria Castelului Regal de la Săvârșin

În Săptămâna Patimilor, Custodele Coroanei, Margareta, ne invită să o însoțim în bucătăria de la Castelul Săvârșin unde pregătește cozonac și ouă roșii. Ușa bucătăriei Familiei Regale de la Castelul...

Publicat acum 6 ani în urmă

Stire

Joia Mare, ziua în care Dumnezeu a fost răpus de iubire. Denia celor 12 Evanghelii, la Catedrala Veche din Cetatea Aradului

”Ultimele zile din viața Mântuitorului sunt atât de pilduitoare și emoționante, încât pe drept cuvânt s-a spus că fiecare MINUT din acele zile reprezintă pentru omenire mai mult decât SECOLE...

Publicat acum 6 ani în urmă

piatraonline.ro
Național

”România salvează România”. Echipamente medicale de aproape 4 milioane de euro achiziționate de Crucea Roșie Română în timpul pandemiei

Crucea Roşie Română a colectat, în cadrul campaniei naţionale "România salvează România", de la persoane juridice şi persoane fizice, 5.252.176 de euro şi din donaţii prin SMS - 68.076 euro,...

Publicat acum 6 ani în urmă

Stire

Mii de români au intrat în țară, în ultimele 24 de ore. Ei sunt duși direct în carantină

Aproximativ 19.000 persoane, cetățeni români și străini, şi peste 13.600 mijloace de transport au trecut în ultimele 24 de ore prin punctele de frontieră.            ...

Publicat acum 6 ani în urmă

Stire

Raed Arafat, despre relaxarea RESTRICȚIILOR: ”Acum va fi Paștele și peste 7 zile o să culegem bolnavi și decedați”

Șeful DSU - Raed Arafat a avertizat, joi dimineața, că românii nu trebuie să se relaxeze în privința măsurilor de prevenție și să aibă în continuare grijă, evitând interacțiunile, altfel,...

Publicat acum 6 ani în urmă

Stire

Ce mesaj le-a transmis premierul Ludovic Orban șefilor din Poliție care își îndeamnă subalternii să dea cât mai multe amenzi

Agentul de poliție Kovacs Valer din Timiș, care s-a plâns pe Facebook că polițiștii sunt încurajați să dea amenzi, susține că a fost sunat de premierul Ludovic Orban și că acesta l-a asigurat că...

Publicat acum 6 ani în urmă

Stire

Arădean dat în urmărire internaţională prins de cei de la Investigaţii Criminale

Un bărbat în vârstă de 36 de ani urmărit internaţional a fost prins de către poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale. Acesta era dat în urmărite internanaţională de către autrotiăţile statului...

Publicat acum 6 ani în urmă

Stire

Seceta face ravagii în țară: ministrul Agriculturii susține că anul este în mare măsură compromis

Ministrul Agriculturii a anunțat că anul agricol este în mare măsură compromis, din cauza secetei extreme din sol, mai ales în Dobrogea şi Moldova. Adrian Oroş a afirmat că fermierii...

Publicat acum 6 ani în urmă

Stire

Liturghie Arhierească în Joia Patimilor, la Catedrala Veche. Paștile au fost sfințite și vor fi împărțite credincioșilor de voluntari

”Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia, în ziua cea de apoi. Căci trupul Meu este adevărată mâncare şi sângele Meu,...

Publicat acum 6 ani în urmă

Național

Coronavirus România, noul bilanț: 7.707 de cazuri confirmate, 1.357 vindecate, 387 decese

De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 2.078 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare....

Publicat acum 6 ani în urmă

Stire

UVVG a primit din partea Universității de Medicină Chineză din Zhejiang mai multe tipuri de ierburi care întăresc sistemul imunitar

Prevenţia este foarte importantă în această perioadă, astfel că orice donaţie în scop preventiv, este binevenită. Universitatea de Vest ”Vasile Goldiş” din Arad a primit din partea partenerilor de la...

Publicat acum 6 ani în urmă

Național

Misiune îndeplinită. Fregata ”Regina Maria” a acostat miercuri în Portul Militar Constanța, în urma îndeplinirii misiunilor în cadrul grupării NATO SNMG-2

Fregata „Regina Maria” a acostat miercuri, 15 aprilie, în Portul Militar Constanța, în urma îndeplinirii misiunilor în cadrul grupării navale permanente NATO SNMG-2 (Standing NATO Maritime Group Two), informează Forțele...

Publicat acum 6 ani în urmă

Național

Examenele pentru permis, suspendate încă 30 de zile

Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) a anunțat pe site-ul instituției că menține pentru încă 30 de zile, începând cu data de 16.04.2020, suspendarea activității de...

Publicat acum 6 ani în urmă

Național

Istorii din Arhive. Leac de guturai de pe vremea bunicilor noștri

Începând din 9 aprilie, Arhivele Naţionale ale României ne-au propus să vizionăm săptămânal, sub titlul „Istorii din Arhive”, o serie de clipuri video realizate de arhiviști, prin intermediul cărora ne...

Publicat acum 6 ani în urmă

Social

Cum a reușit un veteran de război din Marea Britanie să strângă 12 milioane de lire în beneficiul personalului sanitar

Un veteran de război din Marea Britanie în vârstă de 99 de ani, care şi-a propus să parcurgă de 100 de ori lungimea grădinii sale pentru a colecta bani în...

Publicat acum 6 ani în urmă

Național

Adăpost temporar pentru oamenii străzii din Arad, amenajat într-o sală de sport

Primăria Arad a început amenajarea unui adăpost temporar pentru persoanele fără locuinţă, într-o sală de sport de la marginea oraşului, care va oferi aproximativ 100 de locuri şi va fi...

Publicat acum 6 ani în urmă

Național

Cum vom primi Sfânta Lumină și Paștile în acest an. Noul acord al Patriarhiei Române şi Ministerului Afacerilor Interne

În urma estimărilor specialiștilor referitoare la extinderea epidemiei cu noul coronavirus în următoarea perioadă, Patriarhia Română și Ministerul Afacerilor Interne au revenit asupra acordului semnat inițial, aducând unele modificări. ACORD...

Publicat acum 6 ani în urmă

Stire

Săptămâna Patimilor, Sfânta și Marea Miercuri. Pocăința, Mirul de mare preț și sărutul trădării

”Ultimele zile din viața Mântuitorului sunt atât de pilduitoare și emoționante, încât pe drept cuvânt s-a spus că fiecare MINUT din acele zile reprezintă pentru omenire mai mult decât SECOLE...

Publicat acum 6 ani în urmă

Stire

Ce țară a este considerată în momentul de față campioana lumii la descoperirea coronavirusului și de ce

Islanda a testat 10% din populaţie pentru noul coronavirus, iar această mică ţară, cu o populaţie de 364.000 de locuitori, a început depistarea cu o lună înainte ca primul pacient...

Publicat acum 6 ani în urmă

Stire

Cum va fi distribuită Sfânta Lumină de Înviere, în timpul stării de urgenţă. Regulile pe care credincioşii trebuie să le respecte

Sfânta Lumină va fi adusă sâmbătă seara de la Ierusalim şi va fi distribuită de voluntarii parohiilor şi de către echipajele de ordine publică aflate în misiune în noaptea de...

Publicat acum 6 ani în urmă

piatraonline.ro