Toate știrile
Local

Primarul Gheorghe Falcă, implicat ?ntr-un incident auto la Cluj

Cotidianul.ro a publicat pe pagina sa de internet un articol referitor la un accident auto pe care primarul Aradului, Gheorghe Falcă, l-ar fi provocat în Cluj în data de 24...

Publicat acum 15 ani în urmă

Local

Aradul intră ?n grevă - salariaţii din Finanţe au dat tonul, dar s-au solidarizat şi cei din şcoli şi de la Casa de Pensii

Salariaţii din finanţe au continuat ieri protestele spunând că sunt hotărâţi să rămână şi peste noapte în instituţie. Puţin mai târziu, profesorii de la Colegiul Naţional „Elena Ghiba Birta” din...

Publicat acum 15 ani în urmă

piatraonline.ro
Local

Premierul Emil Boc a participat la inaugurarea conductei de gaz Arad-Szeged

În cursul zilei de ieri a fost inagurată conducta de interconectare Arad-Szeged, care conectează sistemul românesc de gaze de restul Europei, primul pas în direcţia formării unei pieţe eficiente, dar...

Publicat acum 15 ani în urmă

Local

Data alegerilor din PNL, confirmată de Bucureşti pentru 20 noiembrie ?ncă de acum o lună!

Conducerea de la Bucureşti a PNL a fixat o dată pentru alegerile din filială încă din prima şedinţă de după amânarea Conferinţei din septembrie. Între timp însă, liberalii au mai...

Publicat acum 15 ani în urmă

Local

?nt?lnire-fulger cu cetăţenii ?n cartierul Micălaca

Primarul Gheorghe Falcă s-a prezentat şi de această dată, dar s-a grăbit să ajungă la evenimentul organizat de PDL la Expo, aşa că a expediat repede subiectele abordate de cei...

Publicat acum 15 ani în urmă

Local

Deputatul Ciprian Luca: ?Protestele, singurul mijloc prin care oamenii se pot face auziţi?

Valul de revolte spontane izbucnite în cadrul diferitelor instituţii publice din ţară a generat reacţii şi din partea parlamentarilor arădeni din opoziţie. Deputatul PSD Ciprian Luca afirmă că oamenii cărora...

Publicat acum 15 ani în urmă

Local

Intersecţii supravegheate video, străzi modernizate, blocuri noi şi canalizare - la Lipova

Drumuri reabilitate şi intersecţii supravegheate prin camere video, aceasta este acum imaginea oraşului Lipova, numit şi  Perla Banatului. Toate aceste lucruri vor fi posibile datorită unui proiect depus de Primăria...

Publicat acum 15 ani în urmă

Local

Drumuri reabilitate şi intersecţii supravegheate prin camere video, aceasta este acum imaginea oraşului Lipova, numit şi Perla Banatului. Toate aceste lucruri vor fi posibile datorită unui proiect de

În acest week-end se sărbătoresc zilele cartierului Pârneava, organizate de PDL Arad, colegiul 3. „Zilele Pârnevei” vor fi marcate de simpozioane, jocuri sportive, expoziţii, lansări de carte.  De asemenea, va...

Publicat acum 15 ani în urmă

Local

A fost lansat ?Manualul de educaţie inteculturală? ?n cadrul proiectului ?Curcubeul?

Accesul la educaţia de calitate şi la dobândirea de competenţe este, înainte de toate, un drept fundamental al individului, indiferent de rasă, etnie, sex sau statut social. Altfel spus, dreptul...

Publicat acum 15 ani în urmă

Local

Călin Abrudan, pe cale să fie reales ?n funcţia de preşedinte al PNL Ineu

Alegerile din organizaţia PNL Ineu vor avea loc duminică, la ora 11:00, urmând să se rezolve una din problemele invocate pentru ultima amânare a alegerilor de la nivelul filialei judeţene....

Publicat acum 15 ani în urmă

Local

Reabilitarea drumurilor judeţene va continua p?nă la ?nrăutăţirea vremii

Consiliul Judeţean are în lucru mai multe obiective în ceea ce priveşte reabilitarea de drumuri. „Am început modernizarea drumului Lipova - Ususău, pe o lungime de trei kilometri, legătura dintre...

Publicat acum 15 ani în urmă

Local

Mamă săracă şi bolnavă cu doi copii vă cere din suflet ajutorul - p?inea cea de toate zilele!

Maria Covaci (42 ani) ar face furori cu povestea vieţii ei transpusă într-un film. Horror. Suntem singura publicaţie care am luat-o în seamă, am scris câteva articole şi chiar am...

Publicat acum 15 ani în urmă

Local

P?nă la 500 de anchete sociale pentru verificarea actelor depuse de solicitanţii ajutorului pentru ?ncălzire

În acest an au fost modificate criteriile în baza cărora se acordă ajutoarele pentru încălzire: vor fi luate în considerare atât veniturile solicitanţilor, cât şi proprietăţile lor. Tocmai apariţia acestor...

Publicat acum 15 ani în urmă

Local

Mirela Aldescu, inspector şcolar general al judeţului Arad, despre problemele legate de ?nvăţăm?ntul arădean

A.A.: O temă care a zguduit recent ţara a fost cea legată de înjunghierea a doi elevi în faţa unei şcoli din Craiova. Este vorba despre un elev premiant şi...

Publicat acum 15 ani în urmă

Local

Adevăruri general valabile care... ascund adevărul

Afirmaţiile lui Gheorghe Falcă, în cadrul unui interviu recent în presa locală, sunt aparent incontestabile. „Toată lumea trebuie să plătească impozit pentru sănătate”, spune Gheorghe Falcă. Prin „toată lumea” se...

Publicat acum 15 ani în urmă

Local

Ionel Drăgănescu, ?n continuare director interimar al Direcţiei de Sănătate

Direcţia de Sănătate Publică Arad are în continuare director interimar, în ciuda concursului organizat recent de Ministerul Sănătăţii pentru ocuparea funcţiei de conducere a autorităţii  sanitare arădene. Asta pentru că...

Publicat acum 15 ani în urmă

Local

Plantaţie de canabis, depistată ?n grădina unui arădean

Ofiţerii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Arad au prins în flagrant un  traficant de droguri de risc, în timp ce comercializa canabis. În urma percheziţiei la locuinţa lui au...

Publicat acum 15 ani în urmă

Local

Reabilitarea drumurilor judeţene va continua p?nă la ?nrăutăţirea vremii

Consiliul Judeţean are în lucru mai multe obiective în ceea ce priveşte reabilitarea de drumuri. „Am început modernizarea drumului Lipova - Ususău, pe o lungime de trei kilometri, legătura dintre...

Publicat acum 15 ani în urmă

Local

Lipovanii şi-au instalat sobe ?n apartamente, pentru că societatea de termoficare a dat faliment

Locuitorii din Lipova se încălzesc la flacăra lemnelor, chiar dacă stau la bloc. Societatea locală de termoficare a dat faliment, aşa că oamenii şi-au instalat sobe în apartamente şi au...

Publicat acum 15 ani în urmă

Local

Liberalii recomandă participanţilor la ?nt?lnirile cetăţeneşti ?să-şi expună punctele de vedere fără teamă?

Întâlnirile cetăţeneşti organizate în cartierele municipiului de către Primăria oraşului au intrat în atenţia liberalilor. Preşedintele organizaţiei municipale PNL, Florin Galiş, a apreciat în primul rând că aceste întâlniri au...

Publicat acum 15 ani în urmă

piatraonline.ro