Local Stire

Şi de Dragobete, arădenii sunt aşteptaţi în faţa Primăriei, să se căsătorească pentru o zi (FOTO)

24.02.2022 ⋅ 0 comentarii


La fel cum s-a întâmplat de Valentine's Day, Ziua Îndrăgostiţilor în varianta americană, şi de Dragobete arădenii sunt aşteptaţi în faţa Primăriei, să se căsătorească pentru o zi.

„De Dragobete, sărbătoarea iubirii la români, toți cei care doresc să-și declare, într-un mod sau altul, dragostea față de partener sunt așteptați la kilometrul 0 din Arad.

Primăria Municipiului Arad și Centrul Municipal de Cultură Arad vor oferi tuturor îndrăgostiților posibilitatea să-și mărturisească iubirea într-un cadru special amenajat pe platoul din fața Palatului Administrativ.

Astfel, în 24 februarie 2022, într-un igloo decorat adecvat având ca tematică «dragostea și tradițiile românești», se vor putea realiza unele dintre cele mai frumoase fotografii de cuplu.

De asemenea, între orele 12.00 – 20.00 se vor «oficia» căsătorii de o zi, după care cei care și-au declarat iubirea vor primi un certificat simbolic de îndrăgostiți”, susţin reprezentanţii Centrului Municipal de Cultură Arad.

Organizatorii susţin că își doresc, în acest mod, să le ofere tinerilor din oraș un cadru pentru o sărbătoare a iubirii plină de culoare și bucurie. De menţionat că evenimentul se va desfășura cu respectarea măsurilor sanitare în vigoare.

„De asemenea, în 24 februarie, online, va putea fi urmărit un recitat de cântece populare de dragoste din zona Aradului cu grupul vocal-folcloric «Sânzienele» de la Școala Populară de Arte Arad, coordonat de prof. Marioara Miclea.

Recitalul va fi postat la adresele:

www.cmcarad.ro/video
www.facebook.com/CentrulMunicipaldeCulturaArad
www.facebook.com/CinematografGrădiște, mai spun reprezentanţii Centrului Municipal de Cultură.

 

Sursa foto: Centrul Municipal de Cultură Arad


 

fashiondays.ro