Stire

Sergiu Bîlcea: „Aradul trebuie să fie pregătit să ia banii europeni pentru Cetate”

22.03.2022 ⋅ 0 comentarii


Finanțarea din bani europeni pentru trecerea Cetății în circuitul civil este un obiectiv realizabil și o prioritate pentru Arad și pentru deputatul PNL Sergiu Bîlcea. Accesarea fondurilor trebuie pregătită din timp.

În paralel cu demersurile pentru trecerea Cetății în proprietatea municipiului Arad, deputatul Bîlcea a întrebat Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene care sunt mecanismele prin care se gândește Guvernul să aducă sumele de bani pentru Cetatea Aradului, în conformitate cu obligațiile deja asumate în 2020.

„Răspunsul ministrului ne arată sursa posibilă de finanțare din componenta Turism și Cultură, promovarea celor 12 rute turistice. Una dintre rute este cea a cetăților, o oportunitate de finanțare și pentru Arad. Orașul nostru trebuie să fie pregătit cu documentația necesară, condiția pentru a accesa finanțarea este să avem cel puțin studiul de prefezabilitate la data selectării iar la data semnării contractului să avem studiul de fezabilitate finalizat și toate autorizațiile, documentele necesare lucrărilor. Consider că Aradul trebuie să fie pregătit să ia banii europeni pentru Cetate, este o oportunitate mare pentru care trebuie să muncim eficient”, a declarat deputatul PNL Sergiu Bîlcea.   

Intraţi AICI pentru a vedea răspunsul primit de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene


 

fashiondays.ro