Stire

Sergio Mattarella a fost reales în funcţia de preşedinte al Italiei; ce mesaj a transmis cu acest prilej Klaus Iohannis

31.01.2022 ⋅ 0 comentarii


Preşedintele italian Sergio Mattarella a fost reales sâmbătă pentru un al doilea mandat, în urma unui maraton parlamentar care a scos la iveală diviziuni profunde între partidele aflate guvernare, într-o perioadă critică pentru relansarea post-COVID-19, scrie agerpres.ro.

Sergio Mattarella, 80 de ani, al cărui mandat urma să se încheie pe 3 februarie, a fost reales pentru un al doilea mandat de şapte ani, obţinând majoritatea absolută de 505 de voturi din partea celor 1.009 senatori, deputaţi şi responsabili regionali chemaţi să voteze.

Republica italiană a avut până acum 12 preşedinţi. Doar unul dintre ei, Giorgio Napolitano (2006-2015), a mai obţinut până acum un al doilea mandat.

Realegerea lui Mattarella a fost salutată de președintele Klaus Iohannis, cel care a fost primit de omologul italian într-o vizită de stat în toamna lui 2018, scrie caleaeuropeana.ro.

„Am aflat cu bucurie vestea realegerii președintelui Sergio Mattarella, un prieten al României căruia i-am apreciat foarte mult ideea sa politică despre Europa. Să continuăm să lucrăm pentru țările noastre și pentru Europa noastră!”, a scris Iohannis, pe Twitter.

Sursa foto: nineoclock.ro


 

fashiondays.ro