Stire

Sediul nou de Medicină Legală Arad, aproape de finalizare

06.08.2026 ⋅ 0 comentarii

Noul sediu al Serviciului Județean de Medicină Legală Arad este aproape gata, lucrările intrând în ultima etapă. Investiția, în valoare de aproape 20 de milioane de lei, este finanțată prin Compania Națională de Investiții, cu sprijinul Consiliului Județean Arad.

Noua clădire este construită pe strada Vicențiu Babeș din Arad și va înlocui spațiile vechi, oferind condiții moderne pentru activitatea medico-legală: săli specializate, circuite funcționale și dotări conforme standardelor actuale.

Proiectul a fost depus încă din 2020 și nu a primit finanțare din prima etapă. După mai multe demersuri, a fost aprobat și a intrat în execuție.

Potrivit președintelui Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, investiția demonstrează că proiectele importante trebuie susținute până la capăt și reprezintă un semn de respect atât pentru cadrele medicale, cât și pentru familiile aflate în momente dificile și pentru instituțiile sistemului de justiție.

Investiția completează lucrările realizate în ultimii ani pentru modernizarea infrastructurii medicale din județul Arad.

Sursa: TvArad

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați TvArad
piatraonline.ro