Stire

Ședință a conducerii executive a Romsilva pentru adoptarea măsurilor prevăzute în Strategia Națională pentru Păduri 2030 și demararea unei strategii de dezvoltare a Regiei Naționale a Pădurilor

13.10.2022 ⋅ 0 comentarii


Conducerea executivă a Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva și directorii direcțiilor silvice au participat joi, 13 octombrie, la Brașov, la o ședință de lucru privind implementarea măsurilor prevăzute în Strategia Națională pentru Păduri 2030, precum și demararea unui proces privind elaborarea unei strategii de dezvoltare a Romsilva.

Reuniunea a avut loc în Aula Sergiu Chiriacescu a Universității ”Transilvania” din Brașov, fiind prezenți directorul general al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, Daniel Nicolăescu, președintele Consiliului de Administrație al Romsilva, Adrian - Dănuț Apostu, decanul Facultății de Silvicultură și Exploatări Forestiere din Brașov, Lucian Curtu, cadre universitare și reprezentanți ai sindicatelor din silvicultură.

În cadrul ședinței de lucru, specialiști implicați în elaborarea Strategiei Naționale pentru Păduri 2030 au prezentat principalele prevederi ale documentului, cu accent pe implicarea Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, administrator unic al pădurilor proprietatea publică a statului, în atingerea obiectivelor stabilite prin strategie.

De asemenea, în cadrul ședinței a fost stabilit un grup de lucru și principalele direcții privind elaborarea unei strategii de dezvoltare a Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, axată pe implementarea de măsuri care să asigure adaptarea organizațională la provocările actuale, reducerea birocrației, revizuirea proceselor interne, eficiență și creșterea capacității de dialog și transparență.

Strategia Națională pentru Păduri 2030 transpune Strategia Forestieră a Uniunii Europene în sectorul silvic din România, aceasta fiind elaborată de către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și adoptată prin Hotărârea de Guvern 1227 în ședința din 5 octombrie 2022.

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva administrează 3,13 milioane hectare păduri proprietatea publică a statului, circa 48% din pădurile țării, și asigură servicii silvice pentru circa un milion hectare de păduri aflate în alte forme de proprietate. De asemenea, Romsilva administrează 22 de parcuri naționale și naționale, precum și 12 herghelii de stat.

Din totalul pădurilor proprietatea publică a statului, 80% dețin certificarea managementului forestier în standard internațional.


 

fashiondays.ro