Se schimbă Legea pensiilor. Marius Budăi confirmă majorările: „Avem banii!”
30.09.2022 ⋅ 0 comentarii
Pensiile vor creşte cu cel puţin 10% de la 1 ianuarie 2023, a anunţat joi ministrul Muncii, Marius Budăi.
Ministrul Muncii, Marius Budăi, confirmă majorarea pensiilor de anul viitor. „Important este că ne-am înţeles, în coaliţie suntem cu toţii la aceeaşi concluzie, că pensiile trebuie să crească de la 1 ianuarie 2023. Nu voi accepta niciodată ca din funcția de ministru să fie înghețări de venituri ale cetățenilor români. Avem scenariile pe masă şi vom lua decizia în cel mai scurt timp. Va fi o creştere de cel puţin 10%”, a spus Marius Budăi. Scenariile privind creşterea pensiilor se referă la un procent de majorare cu 10%, 11% sau 15%.
„Sursa financiară este descoperită. Am spus despre ce este vorba, am spus din momentul în care PSD a făcut această propunere de majorare a pensiilor de la 1 ianuarie, am spus că avem și calcule, avem și analize, și avem și sursa bugetară.
Am lucrat împreună cu ministrul de Finanţe Adrian Câciu la această propunere în cadrul partidului, nu numai cu ministrul de Finanțe, ci și cu specialiștii noștri din partid și când am propus aceste măsuria avem și fundamentarea în spate”, a precizat Marius Budăi.
Marius Budăi, despre recalcularea pensiilor: „Acolo unde sunt erori în calcul, le putem rezolva pe loc”
Ministrul Muncii, Marius Budăi, spune că recalculare pensiilor se va face pe loc, acolo unde sunt găsite erori, dar mai este de aşteptat în cazul reformei din PNRR. „Sunt două lucruri diferite aici. Acolo unde au fost erori în calcul sau unde s-au constatat erori, nu trebuie să așteptăm recalcularea. Dacă sunt astfel de descoperiri le putem rezolva pe loc. Acesta este o dinamică a activității noastre, face parte din dinamica activității. A doua problemă este cea legată de reforma pensiilor cuprinsă în PNRR. Parte din această reformă trebuie să fie realizată prin rezolvarea inechităților din sistem, iar acest lucru nu se poate face foarte simplu.
De aceea, am demarat demult această revizuire și preluare a datelor în formate electronice, dar apoi nevoie de o analiză a legii pe care o derulăm acum cu Banca Mondială și, bineînțeles, de un impact bugetar.
Jalonul din PNRR este la 31 martie 2023 și va fi implementat. Eu am spus că aștept ultimele elemente de informații, ultimele informații din analiza Băncii Mondiale, după care, așa cum am promis public, mai promit public încă o dată acum, voi introduce în această discuție și partenerii sociali.
Dacă partenerii sociali nu au fost invitați la relaxarea reformei din PNRR, cu siguranță eu nu o să fac aceeași greșeală și cât timp sunt ministru al Muncii vor avea ușa deschisă la mine pentru un dialog social corect”, a spus ministrul Muncii, Marius Budăi, joi, la Antena 3.
Se modifică de urgență toate pensiile din România! Astfel, Legea pensiilor urmează să fie modificată, iar veștile sunt bune pentru pensionari.
De curând, a fost pusă în dezbatere publică, la Senat, o inițiativă legislativă ce prevede schimbarea Legii pensiilor.
Mai exact, este vorba despre aplicarea unei noi metode de calcul pentru pensii, astfel încât veniturile pensionarilor să nu fie afectate de inflație. După cum știm, România se confruntă cu o avalanșă de scumpiri, prețurile crescând la toate bunurile și serviciile de larg consum. În paralel, veniturile pensionarilor au rămas în mare parte neschimbate, iar ajutoarele de care beneficiază oamenii în ultimele luni de-abia le ajung pentru a face față cheltuielilor de la o lună la alta. Prin urmare, puterea de cumpărare a seniorilor noștri este pusă sub o presiune uriașă, iar oamenii au nevoie de venituri mai generoase.
Asta se va întâmpla, dacă proiectul la care am făcut referire mai sus va fi adoptat de Parlament și va ajunge să intre în vigoare.
Ce se schimbă la Legea Pensiilor
Legea 127/2019 privind sistemul public de pensii prevede deja o indexare anuală a veniturilor pensionarilor, cu rata inflației. Problema este că se ia în calcul rata inflației din anul anterior. Or, pentru 2022, acest lucru nu ajută cu nimic pensionarii, inflația explodând față de anul precedent.
Prin urmare, iată ce propune Forța Dreptei, în frunte cu fostul premier Ludovic Orban, pentru pensiile românilor: „Începând cu 1 ianuarie 2023, anual, valoarea prevăzută la lit. b1) se majorează cu rata medie anuală a inflaţiei, la care se adaugă 58,5% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat, indicatori definitivi, cunoscuţi în ultimele 12 luni dinaintea adoptării legii bugetului asigurărilor sociale de stat, comunicaţi de Institutul Naţional de Statistică. Majorarea se stabileşte prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat”.
Practic, indexarea se va face în funcție de inflația înregistrată în luna precedentă adoptării bugetului asigurărilor sociale de stat, nu raportat la cea din anul anterior. Această măsură îi va ajuta pe românii ieșiți la pensie să poată ține pasul cu scumpirile accelerate, ca se resimt tot mai acut în buzunarele noastre, de la o lună la alta.
Sursa: romaniatv.net
Sursa: ARQ