Sărbătoare 26 ianuarie - Zi mare pentru credincioși, mai mulți sfinți sunt pomeniți astăzi
26.01.2021 ⋅ 0 comentarii
Sărbătoare importantă în data de 26 ianuarie. Creștinii din țara noastră pomenesc mai mulți sfinți chiar astăzi, conform calendarului creștin ortodox 2021.
Ortodoxe
Sf. Ier. Iosif cel Milostiv, mitropolitul Moldovei; Sf. Cuv. Xenofont, Maria, Arcadie şi Ioan
Greco-catolice
Sf. cuv. Xenofont şi familia sa
Romano-catolice
Ss. Timotei şi Tit, ep.
Mitropolitul Moldovei Iosif Naniescu (Ioan), numit "cel sfânt şi milostiv", a fost canonizat în cadrul şedinţei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 5 octombrie 2017.
S-a născut la 15 iulie 1818, în Basarabia. A rămas orfan de tată şi, în 1831, ierodiaconul Teofilact, unchiul său, l-a adus la Mănăstirea Sfântul Spiridon din Iaşi, pentru a învăţa carte. În mănăstire a deprins scrisul, cititul, tipicul şi muzica psaltică. În anul 1835, împreună cu ierodiaconul Teofilact, a ajuns la episcopia Buzăului.
În 23 ianuarie 1835, rasoforul Ioan a fost călugărit sub numele de Iosif, în Catedrala episcopală, iar a doua zi a fost hirotonit diacon. Ca ucenic al episcopului Chesarie al Buzăului, în anul 1836, ierodiaconul Iosif Naniescu a intrat la seminarul din Buzău, pe care l-a terminat în 1840. Între anii 1840-1847 a urmat Colegiul Sfântul Sava din Bucureşti.
A fost hirotonit preot în 1850, iar în noiembrie 1852 a fost făcut protosinghel de Sfântul Calinic, episcopul Râmnicului. În 1857 este numit egumen la Mănăstirea Găisenii, iar după 4 ani este făcut arhimandrit de mitropolitul primat Nifon şi numit în 1863 egumen la Mănăstirea Sărindar din Bucureşti.
Între anii 1864-1870 arhimandritul Iosif Naniescu a activat ca profesor de religie la Gimnaziul Gheorghe Lazăr şi la Liceul Matei Basarab din Capitala, iar în ultimii doi ani (1870-1871) a fost director la Seminarul Central.
A fost hirotonit arhiereu la 23 aprilie 1872, iar în ianuarie 1873 a fost numit episcop de Argeş.
La 10 iunie 1875 a fost ales mitropolit al Moldovei, iar la 6 iulie acelaşi an a fost instalat la Iaşi. Timp de 27 de ani mitropolitul Iosif Naniescu a păstorit cu multă blândeţe şi înţelepciune Mitropolia Moldovei.
A plecat la ceruri la 26 ianuarie 1902. Mormântul său se afla în partea de sud a Catedralei mitropolitane de la Iaşi.
Astăzi sunt prăznuiţi de Biserica Ortodoxă Sfântul Cuvios Xenofont, soţia sa Maria şi fii lor Arcadie şi Ioan.
Au trăit în secolul al VI-lea, erau dintr-un neam bogat şi cu renume în Constantinopol. Prin urmare, fii acestei familii, Arcadie şi Ioan, au fost trimişi în Fenicia, la învăţătură, îmbarcându-se pe o corabie. Naufragiind vasul, cei doi au ajuns în Palestina, unde, drept mulţumită lui Dumnezeu că i-a scăpat de înec, s-au făcut călugări în Ierusalim.
Auzind de naufragiul vasului, părinţii au început să-i caute cu înfrigurare. I-au găsit printre călugării din Sfânta Cetate şi, bucuroşi de regăsire, cei doi, Xenofont şi Maria, au lăsat averile şi grijile lumeşti şi au îmbrăcat haina monahală.
Sursa: realitatea.net
Sursa: ARQ