Salonul anual de arte vizuale la Galeria DELTA
24.02.2022 ⋅ 0 comentarii
Filiala din Arad a Uniunii Artiștilor Plastici din România a vernisat la Galeria Națională de Artă DELTA tradiționalul Salon Anual de Arte Vizuale la care un număr de 63 artiști plastici arădeni prezintă lucrări de pictură, sculptură, grafică, media și tapiserie.
”Este o expoziție în care avem o paletă foarte largă de vârste, începând de la tinerii care acuma au terminat facultățile și până la seniorii care încă mai cochetează cu viața și îl țin astfel puțin mai departe de vecinul KUKI. Așa că, dacă vă uitați pe simeze, o văvedeți o gamă foarte largă de exponate, stiluri diferite, cum este și normal la o expoziție colectivă și unde fiecare artist ce expune iși urmează tema pe care o tratează în stilul lui propriu. Se observă mai mult o amprentă spre abstract (este briza care vine dinspre Timișoara), dar avem și alți graficieni, pictori buni, sculptori, arte decorative și în concluzie cred că este o manifestare pe care o așteaptă cu nerăbdare urbea”, a punctat cu inteligența, șarmul și umorul lui pictorul Ioan Kett Groza în deschiderea expozției.
Salonul ... poate fi vizitat cu folos de către arădeni și nu numai până pe data de 30 martie.