24.08.2020 ⋅ 0 comentarii
Internaţionalul polonez Robert Lewandowski, care deşi nu a înscris duminică în finala Ligii Campionilor la fotbal câştigată de Bayern Munchen în faţa lui PSG (1-0), a încheiat pe primul loc în clasamentul golgheterilor actualei ediţii a Ligii Campionilor la fotbal, cu 15 reuşite, conform agerpres.ro.
Lewandowski se află la două goluri de recordul deţinut de Cristiano Ronaldo, autor a 17 goluri în Liga Campionilor în 2013-2014. Starul lui Bayern s-a apropiat, totodată, la trei goluri de legenda echipei Real Madrid, Raul (71), în clasamentul all-time al marcatorilor din Liga Campionilor, dominat în continuare de Cristiano Ronaldo, cu 130 de goluri.
În sezonul 2019-2020, perturbat de pandemia de coronavirus, Lewandowski l-a devansat pe Erling Haaland (Borussia Dortmund), revelaţia acestui sezon european. Norvegianul a înscris zece goluri în nouă meciuri din Liga Campionilor.
Coechipierul lui Lewandowski, Serge Gnabry (9), completează podiumul, în timp ce autorul unicului gol al partidei, atacantul francez Kingsley Coman (59), a terminat competiţia cu trei goluri, la fel ca brazilianul Neymar.
Clasamentul golgheterilor Ligii Campionilor ediţia 2019-2020:
15 goluri: Lewandowski (Bayern Munchen)
10 goluri: Haaland (Borussia Dortmund)
9 goluri: Gnabry (Bayern Munchen)
6 goluri: Depay (Olympique Lyon), Gabriel Jesus (Manchester City), Kane (Tottenham), Mertens (Napoli), Sterling (Manchester City)
5 goluri: Benzema (Real Madrid), Icardi (Paris Saint-Germain), Ilicic (Atalanta Bergamo), Martinez (Inter Milano), Kylian Mbappe (Paris Saint-Germain), Son Heung-min (Tottenham), Suarez (Barcelona)
4 goluri: Cristiano Ronaldo (Juventus Torino), Forsberg (RB Leipzig), Hakimi (Dortmund), Müller (Bayern Munchen), Orsic (Dinamo Zagreb), Promes (Ajax Amsterdam), Rodrygo (Real Madrid), Sabitzer (RB Leipzig), Salah (Liverpool), Werner (RB Leipzig) etc.