Restricții în centrul municipiului de Ziua Națională
27.11.2023 ⋅ 0 comentarii
În vederea organizării în condiții de siguranță a evenimentelor dedicate Zilei Naționale a României, Comisia de Sistematizare a Circulației a avizat favorabil restricționarea circulației vehiculelor pe traseul Podgoria – Piața Arenei, atât miercuri 29.11.2023, între orele 11:00 - 14:00, cât și vineri, 01.12.2023, în același interval orar.
Defilarea cu tehnica din dotare a detașamentelor: Batalionului 191 Infanterie Colonel „Radu Golescu”, a Inspectoratului de Poliție Județean Arad, a Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” al Județului Arad, a Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad și a Penitenciarului Arad va avea loc vineri, 1 decembrie 2023, de la ora 12:00, pe Bulevardul Revoluției, pe sensul de mers dinspre Teatru spre Podgoria.
Circulația tramvaielor nu va fi restricționată.
Sursa: ARQ