Reprezentanţii Delgaz Grid promit că vor moderniza 12 kilometri de rețea de gaz din municipiu
27.04.2022 ⋅ 0 comentarii
Potrivit reprezentanţilor Delgaz Grid, anul trecut, în județul Arad au fost înlocuiți peste 20 de kilometri de conducte și branșamente de gaz, iar rețeaua a fost extinsă cu peste 34 de kilometri. Aceştia susţin că societatea va desfășura anul acesta, în județul Arad, un amplu proiect de investiții în valoare de aproximativ 3 milioane de lei, pentru modernizarea sistemului de distribuție a gazelor naturale pe o lungime de aproximativ 12 kilometri.
„Scopul investiției este creșterea calității serviciilor în ceea ce privește continuitatea și siguranța, precum și a numărului clienților racordați la rețea pentru a beneficia de gaze naturale.
Proiectul de investiții, care constă în înlocuirea conductelor și branșamentelor de gaze naturale, se va derula pe 13 străzi din municipiul Arad.
Anul trecut, în județul Arad s-au derulat trei proiecte de investiții prin care s-au înlocuit conducte și branșamente gaze naturale pe o lungime de peste 20 de kilometri, iar rețeaua a fost extinsă cu peste 34 de kilometri, pentru racordarea de noi consumatori. Cele mai mari proiecte de înlocuire a rețelei de gaz s-au desfășurat în localitatea Arad.
Delgaz Grid a investit, în anul 2021, în distribuția de gaze naturale, peste 330 de milioane lei, în special pentru modernizarea a 310 kilometri de conducte și branșamente gaz, rețeaua de distribuție fiind extinsă cu 575 de kilometri. Totodată, anul trecut, în parteneriat cu autoritățile locale au fost înființate 5 noi distribuții de gaze naturale în localități din județele Bacău, Neamț, Satu Mare, Iași și Hunedoara și au fost modernizate 6 stații de reglare măsurare a gazelor naturale în județele Bacău, Hunedoara, Iași, Neamț și Sibiu”, de arată într-un comunicat de presă al Delgaz Grid.