Report de peste 5,79 milioane de euro la Joker şi de 2,85 milioane de euro la Loto 6/49
03.06.2021 ⋅ 0 comentarii
Reportul la categoria I a jocului Joker depăşeşte 28,52 milioane de lei (peste 5,79 milioane de euro), iar la Loto 6/49, aceeaşi categorie, este în joc o sumă de 14 milioane de lei (2,85 milioane de euro), în cadrul extragerilor loto de joi, 3 iunie, informează Loteria Română.
La categoria a II-a a jocului Joker reportul este în valoare de peste 223.700 de lei (aproximativ 45.500 de euro).
De asemenea, la Noroc se înregistrează un report cumulat în valoare de peste 1,58 milioane de lei (aproximativ 321.700 de euro), iar la Noroc Plus, la categoria I, peste 139.200 de lei (28.300 de euro).
La Loto 5/40 este în joc o sumă de 118.300 de lei (peste 24.000 de euro), în timp ce la Super Noroc, la categoria I, depăşeşte 109.000 de lei (peste 22.000 de euro).
Joi, 3 iunie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la tragerile loto de duminică, 30 mai, Loteria Română a acordat peste 26.200 de câştiguri în valoare totală de aproximativ 1,7 milioane de lei.
Sursa: Agerpres