Stire

Reabilitarea Compartimentului Anestezie și Terapie Intensivă III, a Blocului Operator III și a Laboratorului de Microbiologie

29.05.2023 ⋅ 0 comentarii


Peste două milioane de lei a investit Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad în parteneriat cu Consiliul Județean Arad și Primăria Municipiului Arad pentru reabilitarea Compartimentului Anestezie și Terapie Intensivă III, a Blocului Operator III și a Laboratorului de Microbiologie.

,,Investiția în reabilitarea Compartimentului Anestezie și Terapie Intensivă III respectiv a Blocului Operator aferent acestuia a fost necesară datorită măsurilor trasate, în perioada pandemiei, de către ISU Arad și DSP Arad și pentru a asigura condiții decente de spitalizare pacientelor care necesită intervenții operatorii. În ultimul an aici au avut loc lucrări de reparații și vopsire pereți, înlocuire tâmplărie, montare linoleum medical antibacterian, refacere instalații și montare console pentru fluide medicale. Lucrările au fost posibile cu sprijinul Consiliului Județean Arad și Primăriei Municipiului Arad, iar Asociația Cetatea Voluntarilor ne-a sprijinit cu partea de mobilier, necesară bunei funcționari a acestor servicii medicale", a explicat ec. Florina Ionescu,  manager SCJU Arad. 

Tot din acești bani s-a amenajat un spațiu, pentru Laboratorul de Microbiologie, funcțional într-una dintre clădirile din strada Episcopiei.

Președintele Consiliului Județean Arad,  dl. Iustin Cionca a precizat că ,,Până la construirea noului Complex Matern-Pediatrie, spațiile actuale ale secțiilor de Obstetrică Ginecologie și Neonatologie trebuie să asigure condiții cât mai bune pentru paciente. Aceasta este logica investițiilor făcute la Terapie Intensivă, la sala de operații și la Laboratorul de Microbiologie. Aceste spații au intrat în secolul XXI, într-o clădire din secolul XIX. Știu că sunt multe alte secții care au nevoie de modernizare, de aceea și construim un spital nou. Nu putem rezolva peste noapte toate nevoile Spitalului Județean, dar lucrăm sistematic, cu fonduri europene, naționale și locale, pentru clădiri noi și aparatură modernă în majoritatea secțiilor. Suntem în perioada celor mai mari investiții făcute de Consiliul Județean Arad în Spital, iar rezultatele sunt foarte vizibile."

 

 

 


 

Sursa: ARQ

Pentru articolul complet și alte comentarii
vizitați ARQ
fashiondays.ro