Răsturnare de situație: apar primii suspecți în cazul atentatului cu bombă de la Arad
23.10.2024 ⋅ 0 comentarii
După ani întregi în care anchetatorii au părut că bat pasul pe loc, polițiștii au făcut în această dimineață șapte percheziții domiciliare, în dosarul asasinatului cu bombă de acum trei ani, de la Arad, în care victimă a fost milionarul Ioan Crişan. Patru persoane sunt vizate de aceste percheziții, una dintre ele fiind fiica lui Ioan Crișan, potrivit unor surse Antena 3 CNN.
Alături de fiica omului de afaceri, Poliția mai suspectează trei bărbați, unul dintre ei ar fi confecționat explozibilul pus în mașina milionarului, iar ceilalți doi ar fi activat bomba, scrie antena3.ro.
Intrați AICI pentru detalii.
„Procurorii Secției de Urmărire Penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie și ofițeri din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române efectuează, în această dimineață, 7 percheziții domiciliare în cauza privind săvârşirea infracţiunii de omor asupra unui om de afaceri din Arad, la data de 29 mai 2021.
Dosarul privind explozia unui autoturism marca Mercedes Benz în parcarea magazinului Profi, din cartierul Vlaicu- zona Lebăda, din Arad, în dimineața zilei de 29.05.2021, a fost preluat de PÎCCJ de la parchetul local având în vedere complexitatea cauzei dată de gravitatea faptelor, impactul social major, aspectele de fapt investigate fiind extrem de grave.
În vederea unei bune înfăptuiri a actului de justiție, au fost alocate importante resurse umane și logistice de către Poliția Română, care și-au desășurat activitatea sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală.
În cauză au fost efectuate numeroase activități investigative și de cercetare penală, activități derulate în mod constant și care au presupus inclusiv activități de cooperare judiciară internațională”, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Sursa: ARQ