Stire

Ramona Lile „Un eveniment de suflet, pentru oameni cu suflet mare”

29.03.2022 ⋅ 0 comentarii


Asociația Sfântul Martin în parteneriat cu Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad și Asociația Europeanul au premiat pe cei mai activi asistenți sociali arădeni în cadrul unui eveniment special dedicat profesiei de asistent social.  Nominalizările au fost făcute de către reprezentanți ai ONG-urilor, asociații profesionale, instituții care au avut activitate în sfera asistenței sociale.

„A sosit momentul să ne arătăm recunoștința față de cei care s-au implicat, care și-au sacrificat din timpul lor pentru a asigura asistența necesară persoanelor afectate în timpul pandemiei de SarsCov2.  Asistenții sociali au fost cei care au rămas la datorie și ne-am dat seama cu toții cât de importantă este această profesie pentru comunitate. Mă bucur să fim alături de  Asociația Sfântul Martin, organizatorul acestui eveniment și de Asociația Europeanul în acest demers de recunoaștere și de apreciere pentru tot ceea ce reprezintă asistența socială în viața unei comunități”, a declarat rectorul UAV, Ramona Lile.

Ideea evenimentului, spun organizatorii, a aparținut lui Șipoș Flavius, asistent social și a fost dezvoltată și concretizată de către Asociația Sfîntul Martin, prin președintele ei, Boiț Aurelian.

Premianții acestei prime ediții au fost: Crina Schmidt -director DAS Curtici, Laura Andres  Asociația  Oaza , Oana Morcan Asociația Eben Ezer Moldovan, Felicia Zilahi Centru de îngrijire vârstnici Bunătatea , Stepan Raul -Fundanția BNA Humanitas Zăbrani și Ciornel Emilian asistent social  Primăria Sintea Mare.

 


 

fashiondays.ro