Putin a ORDONAT trupelor ruse să intre în provinciile separatiste din estul Ucrainei
22.02.2022 ⋅ 0 comentarii
Vladimir Putin a ordonat trupelor ruse să intre în provinciile separatiste din estul Ucrainei, republicile Donețk și Lugansk. Rusia ocupă oficial părți din regiunea Donbas a Ucrainei. Convoaiele armatei au fost surprinse intrând în Ucraina. Într-o declarație făcută târziu în noapte, președintele Volodimir Zelenski afirmă că granițele internaționale ale Ucrainei vor rămâne neschimbate, indiferent de declarațiile Rusiei. Potrivit Statelor Unite, există deja aproximativ 200.000 de soldați ruși în jurul graniței cu Ucraina.
Citește continuarea pe realitatea.net
Oficial din Marea Britanie: Rusia a trimis tancuri și trupe în Ucraina. Putin a respins dialogul și a ales confruntarea
Secretarul de stat în Ministerul Sănătății Sajid Javid a declarat, pentru Sky News, că Rusia a trimis deja tancuri și trupe în Ucraina, semn clar al invaziei.
"Ne trezim într-o zi neagră pentru Europa. Din ce am văzut astăzi, este clar că Vladimir Putin a decis să atace suveranitatea Ucrainei și integritatea teritorială. Marea Britanie și-a exprimat deja poziția: așa ceva este inacceptabil! Am văzut că a recunoscut independența celor două regiuni din Ucraina, a trimis tancuri și trupe, așa că, în acest moment, putem trage concluzia că președintele rus a început invazia Ucrainei", a spus Javid.
"Marea Britanie a militat tot timpul pentru dialog, dar Putin a ales confruntarea. Marea Britanie va impune sancțiuni îndreptate către oameni de afaceri, companii și afaceri care au legătură cu regimul de la Moscova", a spus Javid.
Rusia a început invazia Ucrainei - oficial din Marea Britanie
Invazia Ucrainei de către Rusia a îceput deja. Prin urmare, Marea Britanie va sancționa Rusia, a declarat, marți, secretarul britanic pentru Sănătate, Sajid Javid.
"Puteți trage concluzia că invazia Ucrainei a început", a declarat Javid, pentru Sky News.
Marea Britanie anunță sancțiuni pentru Rusia
Guvernul Marii Britanii a declarat că va sancționa Rusia pentru decizia președintelui Vladimir Putin de a recunoaște două regiuni separatiste din estul Ucrainei.
Este vorba, în primă fază, de restricții asupra persoanelor și organizațiilor legate de Rusia, au declarat surse guvernamentale pentru BBC.
Potrivit acestora, sancțiunile ar urma să fie „înăsprite” în cazul unei incursiuni rusești în Ucraina.
Sancțiunile ar urma să fie anunțate marți, „ca răspuns la încălcarea dreptului internațional și la atacul asupra suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei”.
Câțiva dintre aliații occidentali ai Regatului Unit, SUA, Franța și Uniunea Europeană au anunțat măsuri similare.
Personalul Ambasadei Australiei, evacuat în România și Polonia
Personalul diplomatic din Ambasada Australiei a fost sfătuit să plece din Ucraina. Operațiunile în orașul ucrainean Liov sunt închise temporar, potrivit ministrului australian de Externe, Marise Payne.
Personalul diplomatic a fost relocat în România și Polonia.
SUA anunță că vor impune noi sancțiuni împotriva Rusiei
Statele Unite au anunţat că vor impune noi sancţiuni împotriva Rusiei, marţi, după un răspuns iniţial prudent la ordinul preşedintelui Vladimir Putin de a desfăşura trupe ruse în două zone separatiste din Ucraina.
"Plănuim să anunţăm, marţi, noi sancţiuni împotriva Rusiei, ca răspuns la deciziile şi acţiunile Moscovei de luni. Ne coordonăm cu aliaţii şi partenerii noştri pentru acest anunţ", a declarat, luni, pentru AFP, un purtător de cuvânt al Casei Albe.
SUA trimit diplomații rămași în Ucraina în Polonia, "din motive de securitate"
Secretarul de stat al SUA Antony Blinken a declarat că, din motive de securitate, personalul diplomatic american rămas staționat la Liov, Ucraina, va petrece noaptea în Polonia.
Personalul fusese deja mutat de la Kiev, capitala Ucrainei, în orașul Liov, din partea de vest.
Blinken spune că personalul se va întoarce regulat pentru a-și continua munca în Ucraina și pentru a oferi servicii consulare de urgență.
Citește continuarea pe realitatea.net