Punctele de frontieră, supraaglomerate în minivacanță. Vezi câte persoane au tranzitat Nădlac II
06.06.2023 ⋅ 0 comentarii
La nivelul Poliţiei de Frontieră Oradea (de care aparține Serviciului Teritoritorial Arad, n.r.) au fost dispuse, pentru acest sfârşit de săptămână prelungit, măsuri de fluidizare a traficului în punctele de trecere, precum și de întărire a dispozitivului de supraveghere a frontierei de stat. Peste 450 de polițiști de frontieră au fost la datorie, zilnic, desfășurând misiuni de supraveghere şi control la frontieră.
A fost folosită la maximum capacitatea punctelor de trecere, fiind suplimentate arterele de control pe sensul de intrare sau ieşire din ţară, după caz.
În perioada 01-05 iunie 2023, prin punctele de trecere a frontierei de la granița cu Ungaria de pe raza județelor Bihor și Arad, s-au înregistrat valori de trafic fără precedent. Astfel au efectuat formalitățile de control peste 280.000 mii de persoane, cetățeni români și străini, şi aproximativ 105.000 de mijloace de transport, atât la intrarea în țară, cât și la ieșire. Comparativ cu perioada similară a anului trecut, în acest an se constată o creştere de peste 30% raportat la numărul de persoane și mijloace de transport.
Cele mai tranzitate frontiere la granița cu Ungaria au fost Nădlac II cu 124.000 de persoane cu 43.000 de mijloace de transport, urmată de Borș I cu 50.700 de persoane cu 20.000 de mijloace de transport pe ambele sensuri de deplasare.
În continuare, li se recomandă participanților la traficul transfrontalier să utilizeze toate punctele de trecere și să verifice situaţia traficului prin aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/.
Sursa: ARQ