Proiect de aproape cinci milioane de lei pentru romii din Pecica (FOTO)
30.03.2022 ⋅ 0 comentarii
Orașul Pecica anunță demararea proiectului „Creșterea incluziunii și abilitării romilor în orașul Pecica”, derulat în cadrul Programului „Dezvoltare locală, reducerea sărăciei și creșterea incluziunii romilor”.
Promotorul de proiect este Orașul Pecica, în colaborare cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad și Asociația Culturală a Minorităților din Pecica. Valoarea totală a proiectului este de 4.853.595,68 lei.
Obiectivul general urmărit în cadrul proiectului este creșterea incluziunii și abilitării romilor în orașul Pecica prin dezvoltarea de servicii sociale, educaționale, de ocupare, pentru sănătate, de abilitare și derularea unei campanii de conștientizare pe teme antidiscriminare în cadrul unui parteneriat public privat județean.
Proiectul presupune înființarea de noi servicii și dezvoltarea unor programe care să vină în sprijinul bărbaților, femeilor și tinerelor aparținând grupurilor vulnerabile, cu prioritate de etnie romă, pentru a-și afirma drepturile, a participa la viața comunității și la activități de abilitare (empowerment).
În acest scop, pe tot parcursul proiectului se vor desfășura întâlniri a câte 10 – 20 participanți cu persoanele identificate din grupul țintă, în funcție de specificul activităților.
În grupul țintă sunt incluse în total un număr de 1.906 persoane, din care 1.335 sunt de etnie romă.
Pentru un număr de 707 persoane de etnie romă, se asigură creșterea accesului la servicii sociale, educaționale, recreativ-sportive, de ocupare și de sănătate, în principal prin înființarea unui Centru de zi la Pecica.
Centrul de Zi va fi o clădire multifuncțională pentru consiliere și sprijin, lângă Școala Primară nr. 1 din Pecica. Copiii și tinerii vor putea face mișcare pe noul teren de sport (fotbal, baschet, volei și tenis de câmp), urmând să fie organizate competiții sportive și excursii.
De asemenea, pentru un număr de 628 persoane aflate în situații de vulnerabilitate, de risc sau care se confruntă cu diverse forme de excluziune socio-economică, vor fi dezvoltate programe de dezvoltare a abilităților parentale, de management și gestionare a propriilor resurse.
Se va pune accent și pe cultură, tradițiile, obiceiurile și modul de viață, inclusiv ocupațiile tradiționale ale comunității rome din orașul Pecica. Comunitatea romă va fi încurajată să își facă cunoscute valorile culturale prin organizarea unei expoziții de ocupații și meserii tradiționale, porturi și obiceiuri, a unui festival cultural și realizarea unui material documentar (carte și material foto/video) despre viața comunității rome din Pecica. De asemenea, se va oferi sprijin pentru dezvoltarea competențelor muzicale pentru copii și tineri romi în scopul păstrării și promovării tradițiilor.
Pe lângă aceștia, un număr de 131 de persoane aparținând populației majoritare va participa la activitățile proiectului, iar 440 de persoane din orașul Pecica vor participa la o campanie de creștere a conștientizării pe teme anti-discriminare, promovând respectarea drepturilor romilor, combaterea atitudinilor antirome, stereotipurilor și hărțuirii. Se va elabora un ghid - instrument de campanie „anti-discriminare, asigurând sensibilizarea populației majoritare și se va realiza o formare a cadrelor didactice, profesioniștilor și angajatorilor în spiritul non-discriminării, în ceea ce privește lucrul cu etnia romă.
Beneficiarul direct al investiției este Orașul Pecica, respectiv comunitatea romă.
Beneficiarii indirecți ai investiției: întreaga populație a orașului și a satelor aparținătoare (14072 persoane), având în vedere efectele sociale pozitive ale proiectului.
În încheiere mai trebuie spus că proiectul a început în luna februarie, durata implementării fiind de 22 de luni.