Proiect de aproape 12,3 milioane de lei pentru colectarea deşeurilor în municipiu prin intermediul unor „insule ecologice digitalizate” (FOTO)

14.09.2022 ⋅ 0 comentarii


Unul dintre punctele aflate pe ordinea de zi a şedinţei extraordinare de astăzi a Consiliului Local Municipal a vizat aprobarea proiectului „Insule ecologice digitalizate”, a cheltuielilor aferente acestuia și a Notei de fundamentare privind necesitatea, oportunitatea și potențialul economic al investiției, în vederea finanțării prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

Proiectul a fost votat în unanimitate şi presupune instalarea a 200 de insule ecologice supraterane încasetate cu containere de 1,1 metri cubi, fiecare dintre acestea compusă dintr-un ansamblu de containere pentru colectarea deșeurilor pe 5 fracții: biodegradabil, rezidual, sticlă, plastic și metal, hârtie și carton. În ceea ce priveşte valoarea proiectului, aceasta este de aproape 12,3 milioane de lei.

Ce au aprobat consilierii

Trebuie spus că pe lângă aprobarea valorii totale eligibile a proiectului (10.330.950 lei, la care se adaugă TVA 1.962.880,5 lei), consilierii au aprobat şi asigurarea contravalorii cheltuielilor neeligibile necesare pentru implementare, din bugetul general de venituri și cheltuieli al Municipiului Arad, precum și cofinanțarea proiectului, dacă va fi cazul.  De asemenea, s-a aprobat şi asigurarea cheltuielilor de mentenanță a investiției pe o perioadă de minimum 5 ani de la data efectuării ultimei plăți.

200 de carduri pentru fiecare insulă

Cum s-a ajuns aici? Potrivit referatului de aprobare, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a lansat Ghidul specific – condiții de accesare a fondurilor europene aferente PNRR în cadrul Apelului de proiecte PNRR/2022/C3/S/I.1., Componenta 3. Managementul Deșeurilor, Investiția I1. Dezvoltarea, modernizarea și completarea sistemelor de management integrat al deșeurilor municipale la nivel de județ sau la nivel de orașe/comune, Subinvestiția I1.B: Construirea de insule ecologice digitalizate. Apelul de proiecte mai sus menționat se va deschide mâine, la ora 10.00 și este de tip competitiv, în limita bugetului maxim alocat. Astfel, Municipiul Arad intenționează să depună în cadrul acestui apel cererea de finanțare pentru proiectul „Insule ecologice digitalizate”, care vizează instalarea a 200 de insule ecologice supraterane. Pentru fiecare insulă vor fi asigurate 200 de carduri electronice de acces. Conform Ghidului solicitantului, insulele vor fi „protejate anti-vandalism și împotriva accesului neautorizat, dotate cu acces digitalizat pentru persoanele fizice arondate, modul GSM pentru transmitere date, bază de date privind beneficiarii serviciului și interfață de facturare”.

„Pentru insulele de tip 1, pentru care a optat Municipiul Arad (insule supraterane încasetate cu containere de 1.1 metri cubi), alocarea totală este de 48.130.000 Euro, corespunzând unui număr aproximativ de 4.814 insule ecologice digitalizate în întreaga țară. Unitățile Administrativ-Teritoriale cu un număr de locuitori cuprins între 100.000 și 200.000 pot solicita maxim 200 de insule ecologice digitalizate.

Rata de finanțare acordată prin PNRR este de 100% din valoarea cheltuielilor eligibile ale proiectului, fără TVA, iar valoarea unei insule ecologice este de 10.000 Euro fără TVA. 

Achiziția se va realiza centralizat de către MMAP. în baza unui acord de asociere de autorități contractante.

Pentru acest tip de insule nu sunt necesare lucrări de construcții-montaj”, se mai arată în referatul de aprobare.

 


 

fashiondays.ro