Programul cu publicul pe durata vacanței judecătorești
23.06.2021 ⋅ 0 comentarii
Pe durata vacanţei judecătoreşti legale, 05 iulie – 31 august 2021, stabilită prin art. 178, alin. 1, din Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015, pentru aprobarea Regulamentului de Ordine Interioară al instanţelor judecătoreşti, la Tribunalul Arad şi Judecătoria Arad, compartimentele care desfăşoară activităţi cu publicul, Registratura şi Arhiva vor avea program cu publicul de luni până vineri, între orele 8:30-10:30, iar programul pentru studiul dosarelor din arhivă, se va desfășura de luni până vineri, între orele orele 8:30 – 10:30.
Preluarea actelor pentru aplicarea apostilei se va efectua de luni până vineri, la registratură, în intervalul orar 08:30 – 10:30, iar eliberarea actelor apostilate se va efectua de luni până vineri în intervalul orar 11:00- 12:00, la registratură.
Programul cu publicul în cadrul Biroului de informare şi relaţii publice este suspendat, urmând ca sesizările, cererile sau memoriile să fie transmise prin mijloace de comunicare alternative permise de lege, e-mail: tr-arad@just.ro, fax: 0257/251700, respectiv prin poştă, persoanele interesate pot solicita informaţii şi telefonic, apelând numerele de telefon: 0374/491086 – pentru Tribunalul Arad şi 0374/491087 – pentru Judecătoria Arad.
Începând cu data de 1 septembrie 2021, compartimentele care desfăşoară activităţi cu publicul vor funcţiona după programul normal.
În perioada vacanţei judecătoreşti vor fi judecate numai procesele pentru care legea prevede soluţionarea de urgenţă şi cu celeritate.
Sursa: arq.ro