Întâlnirea cu medicul Ţăndrău pentru documentare, în vederea elaborării acesui „profil” a constituit o REALĂ PLĂCERE. Și o DESCOPERIRE. PROFESIONALĂ și UMANĂ. Știam că este Președinte al Colegiului Medicilor din județul Arad, coordonator din anul 2000 al Secției de Nefrologie a Spitalului Clinic Județean Arad, medic primar atât în Medicină Internă, cât și în Nefrologie, doctor în medicină (cu teza Evaluarea calificărilor vasculare la pacienții dializați în ambulator), cadru didactic la Facultatea de Medicină a Universității „Vasile Goldiș”, autor al 15 articole și coautor al două cărți de specialitate, contribuind prin investigații la elaborarea a șase studii clinice (faza 2 și 3).

Fără îndoială, o carte de vizită impresionantă. Dar dialogul cu medicul Mircea Țăndrău a dezvăluit nu numai PROFESIONISTUL, dăruit până la sacrificiu profesiei sale și, evident, supraspecializării, numită Nefrologie, care se ocupă de patologia renală nonchirurgicală și de insuficiența renală cronică sau acută, ci și OMUL: nonconformist și onest, modest și loial, franc și generos.

Doctorul Mircea Țăndrău nu numai că nu uită, dar își menționează cu admirație colaboratorii (dr. Știrbu Oana, șef Centru de Dializă, SCJU Arad, medic primar nefrolog; dr. Nes Alin, medic primar nefrolog; dr. Vîrjan Cristina, medic specialist medicină internă și nefrologie), exprimând o vie recunoștință pentru MENTORII săi, pe care îi rememorează, în diferite etape ale devenirii sale profesionale. În perioada stagiaturii i-a avut ca modele pe dr. VARGA ISTVAN, un adevărat „copil al spitalului” de la care a deprins responsabilitatea de „a trăi jumătate din viață în spital”, dar și pe prof.univ.dr. MARIA PUȘCHIȚĂ, care îl impresionase pe tânărul aflat la început de drum, prin eleganță, meticulozitate și prestanță. Ca medic rezident, mentori i-au fost profesorii universitari IOAN ROMOȘAN și OVIDIU GOLEA de la Universitatea de Medicină din Timișoara, întemeietorii Școlii de Nefrologie, printre primele din România. Ca mentor în activitatea didactică la Facultatea de Medicină a Universității „Vasile Goldiș”, dar și ca specialist, o menționează pe prof.univ.dr. CORINA ZORILĂ, coordonator al Secției de Medicină Internă a Spitalului Clinic Județean Arad. 

Pregătirea teoretică solidă a medicului Mircea Țăndrău (medic primar specialist în medicină internă și în nefrologie) a făcut posibilă înființarea și la Arad a unui Centru de Dializă printre primele cinci din țară. Împreună cu dr. PÎTEA VIOREL a înființat primul Centru privat de hemodializă din România, cu activitate în afara spitalului, care după şapte ani, a fost preluat de o firmă privată de specialitate, care i-a alocat un alt imobil, unde funcționează și în prezent.

Medicul Mircea Țăndrău ne vorbește cu însuflețire despre importanța stabilirii unui diagnostic corect, despre diagnostice probabile și diagnostice posibile, dar și despre excelenta colaborare cu MEDICII DE FAMILIEI din județul Arad, care l-au și susținut în alegerea sa ca Președinte al Colegiului Medicilor. De asemenea, se referă la necesitatea de a-i asculta cu răbdare pe toți, deopotrivă medici de specialitate și medici de familie și, nu în ultimul rând, pacienți, pentru care empatia este mai mult decât profesională, subliniind că cei peste 200 din județul Arad (dintre aceștia 25-27 din cadrul secției de nefrologie pe care o coordonează), care fac dializă câte patru ore, de trei ori pe săptămână, formează o mare familie, unită nu numai prin boală, ci și prin profunde și fine „fire” de umanitate.

Îl întreb pe dr. Mircea Țăndrău dacă, în calitatea sa de medic, crede că societatea română de astăzi este bolnavă și dacă este tratabilă. Ne relevă cu emoție speranțele din anul 1990 și crezul său profund în democrație, exemplificând interesant și, uneori, surprinzător idei, situații, personaje cotidiene.

Iar în final, o parabolă relatată de dr. Mircea Țăndrău: „un român și un neamț fac același lucru; neamțul în 10 ore, românul, tot atât de bine, dar în 7 ore, și totuși, în cele din urmă, îl face în 3 ore”. Este o parabolă care poate constitui un moment de reflecție pentru noi, toți. Și, mai ales, pentru școala românească, aflată, probabil, în cea mai profundă criză de identitate de la Spiru Haret încoace.

Lizica Mihuţ