Producție internațională - în premieră, pe scena Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad
27.04.2022 ⋅ 0 comentarii
29 aprilie, ora 19.00 este data la care Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad prezintă, pe scena Sălii Mari, premiera în limba română a spectacolului „Miracolul Sfântului Gheorghe” de Rusomir Bogdanovski, în regia lui Nikola Zavišić. Spectacolul este o coproducție Teatrul Clasic „Ioan Slavici”, Teatrul „Ivan Radoev”, Plevna (Bulgaria) și Teatrul Național Niš (Serbia).
„Acest proiect internațional este unul extrem de interesant pentru toți cei implicați. În primul rând pentru că vorbim despre o poveste dintr-un spațiu atât de complicat cum sunt Balcanii, dar care pentru toți reprezintă „acasă”. La aceasta se adaugă experiența de lucru într-o echipă mare, cu modalități de exprimare diferite, cu limbi diferite. Rezultatul este unul extraordinar însă și vă veți convinge de asta atunci când veți viziona spectacolul.” – spune Bogdan Costea, manager TCISA
„Miracolul Sfântului Gheorghe este o tragicomedie fantastică semnată de scriitorul macedonean Rusomir Bogdanovski. Un text care tratează într-un mod plin de duh, absurd și umor - teme comune tuturor popoarelor din Balcani: războaie constante, asasinate brutale ale conducătorilor, abuzuri în numele credinței și schimbări de religie.
Povestea cu iz grotesc are loc într-un regat fără nume (poate undeva în Balcani), unde se poartă o luptă veșnică pentru putere, iar oamenii sunt supuși prin abuz și manipulare a credinței. Dar ce se întâmplă atunci când îngerii, conduși de Arhanghelul Mihail, îi propune domnitorului să renunțe la vechile credințe păgâne și să accepte o nouă religie (amintind foarte mult de cea creștină)? Poate un întreg regat să-și schimbe credința peste noapte? Care este prețul unei astfel de schimbări?
Trei națiuni balcanice (bulgari, români și sârbi) sunt prezente prin artiștii lor în această experiență teatrală unică, plină de ritm, umor și iubire. Da, iubire! Cea care rămâne planând peste toate personajele și situațiile - singura armă a binelui în lupta împotriva prostiei, întunericului și răului.” – spune Nikola Zavišić, regizorul spectacolului
Montarea internațională îi are în distribuție pe: Marina Palii și Ștefan Dogaru (Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad), Asen Dankov, Antoni Penev, Boris Sarafov și Nadjia Keranova (Teatrul „Ivan Radoev”), Dragisa Veljković, Dragana Jovanović și Marko Pavlovski (Teatrul Național Niš) și Dejan Lilic – invitat special de la Teatrul Dramatic Skopjie, Macedonia de Nord.
Echipa spectacolului este completată inspirat de: Andreea Gavriliu (coregrafie), Milen Apostolov (muzică), Nikolaj Dimitrov Nad (decor și animații), Konstantin Vlkov (costume), Andrei Filipov (dramaturgie) și Kalina Encheva (asistent regie).
Următoarea reprezentație are loc în 30 aprilie, tot de la 7 seara.