Prinși în timp ce încercau să treacă granița pe jos, prin câmp
27.07.2021 ⋅ 0 comentarii
Zece cetățeni străini au fost depistaţi de către poliţiştii de frontieră de la Punctele de Trecere a Frontierei Nădlac II, Vărșand și Borș încercând să treacă fraudulos frontiera de stat în Ungaria pe jos.
Ieri, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au observat, la aproximativ 100 de metri de linia de frontieră, trei persoane care se deplasau pe jos. Deoarece acestea nu îşi justificau prezenţa în zonă, au fost conduse la sediul punctului pentru efectuarea verificărilor. În urma cercetărilor s-a stabilit că sunt cetățeni din Irak, Egipt și Tunisia, cu vârste cuprinse între 17 și 23 de ani.
Acţiuni similare s-au desfăşurat şi la Punctul de Trecere a Frontierei Vărșand, unde polițiștii de frontieră au depistat, pe timpul executării misiunilor specifice, în apropierea liniei de frontieră, cinci cetățeni străini care se deplasau pe jos cu intenția de a trece frontiera ilegal în Ungaria. În urma cercetărilor s-a stabilit că aceştia sunt cetăţeni din Afganistan, cu vârste cuprinse între 14 şi 17 ani.
Tot ieri,în jurul orei 15.40 poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș au observat, la aproximativ 200 de metri de linia de frontieră, două persoane care se deplasau pe jos. Nici acestea nu îşi justificau prezenţa în zonă, fiind conduse la sediul sectorului, unde s-a stabilit că aceștia sunt cetățeni din Algeria, în vârstă de 35, respectiv 41 de ani.
În toate cazurile, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Sursa: ARQ