Prins beat la volan și cu o armă de vânătoare deținută ilegal
12.05.2022 ⋅ 0 comentarii
Polițiștii orașului Pecica au oprit pentru control, în noaptea de 11/12 mai 2022, un autoturism condus de un bărbat de 41 de ani, din Arad, care se deplasa pe D.J. 709/D, între Semlac și Pecica. Testarea cu aparatul alcooltest a indicat că bărbatul consumase alcool, fiind înregistrată o îmbibație alocolică de 0,48 mg./l. alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind dispusă recoltarea de probe biologice.
La fața locului s-au deplasat și polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, întrucât în autoturism a fost găsită o armă de vânătoare cu glonț pe țeavă, cu lunetă digitală ce permite vederea pe timp de noapte și amortizor, precum și un alt dispozitiv ce permite vederea pe timp de noapte. Bărbatul în cauză și ocupanții nu au putut prezenta nicio autorizație de vânătoare valabilă, arma fiind deținută legal de conducătorul auto.
În cauză a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor și conducere sub influența alcoolului.