Stire

Primăria Chisindia, cu alte proiecte noi: asfaltări de străzi, canalizare și reabilitare școală (FOTO şi VIDEO)

13.12.2021 ⋅ 0 comentarii

Chisindia este una dintre cele mai pitorești comune din județul Arad, este un loc unde tradiția și modernul își dau parcă mâna la fiecare pas. Este o comună întinsă ca suprafață, fiind compusă din localitățile Chisindia, Păiușeni, Văsoaia și cătunele Ciolt și Valea Hurez, cu un relief preponderent de deal cu păduri de foioase, dar de o frumusețe aparte, o frumusețe cântată nu de puține ori cu atâta drag de Voichița Suba, în frumoasele piese interpretate care amintesc de obiceiurile și tradițiile chisindane.

Apoi mergând mai sus pe firul văii spre Păiușeni, unde tradițiile și obiceiurile din bătrâni încă se mai păstrează, nu putem să nu amintim frumosul cântec interpretat de Liliana Păiușan „Mândre-s Păișănanile”, cântec ce amintește de frumosul port feminin de la Păiușeni și de oamenii acestor locuri, pe care eu personal i-am îndrăgit de-a lungul anilor, iar ei... mă consideră de-a lor și au dreptate, pentru că sufletește sunt mereu alături de acesti oameni simpli, fie la sărbătoarea Floriilor sau la rugile satului simțindu-mă între acești oameni ca acasă.

Unul dintre cele mai grele obiective

În urmă cu câteva zile am ajuns din nou pe aceste meleaguri binecuvântate de Dumnezeu și am stat de vorbă cu edilul-şef al comunei, Ionel Pașca, omul care a reușit în urmă cu câțiva ani să realizeze cel mai spectaculos drum comunal din județul Arad, un drum în care nimeni nu îndrăznea să creadă că se va realiza. Mă refer aici la drumul, astăzi asfaltat, dintre Chisindia și Văsoaia, un drum lung de 11 km, în care nimeni și niciodată nu ar mai fi crezut că se poate realiza. Şi totuși astăzi asfaltul te poartă pe culmea dealurilor, dezvelindu-ți frumoasele peisaje cu casele răsfirate până între pădurile ce înconjoară satul Văsoaia. A fost și va rămâne unul dintre cele mai grele obiective realizate în comuna Chisindia și poate în județul Arad de vreun primar de comună.

Despre realizările de anul acesta

Dincolo de aceste frumoase realizări, am dorit să discutam acum de ceea ce a realizat primarul anul acesta, cât mai ales de proiectele ce vizează viitoarele investiții în comuna Chisindia.

„Anul trecut am inițiat două proiecte pentru construcția de trotuare în localitatea Chisindia, proiecte finanțate atât din bugetul local cât și cu ajutor de la Consiliul Județean Arad, pentru care îi mulțumim domnului președinte Iustin Cionca. Proiectul a cuprins pavarea străzilor din Chisindia, respectiv construcția de trotuare pe o parte a fiecărei străzi. În acest moment mai avem aproximativ 15% de realizat din total. Practic când se va finaliza lucrarea vom putea spune că avem trotuar pe o parte a fiecărei străzi din Chisindia. Primul proiect pentru construcția de trotuare pavate a fost realizat anul trecut din buget local și de la C.J.Arad, pe o lungime totală de aproximativ 2.800 metri liniari, iar al doilea proiect a fost realizat în acest an, proiect ce s-a derulat pe nouă tronsoane (străzi), practic nouă alei pietonale cu o lungime totală de 2.915 metri, proiect realizat tot din bugetul local și ajutor de la C.J.Arad. Când vom termina construcția acestor trotuare, intenționăm să construim trotuare și pe latura opusă a fiecărei străzi. De asemenea s-au montat camere de supraveghere în toată comuna astfel încât să avem un control eficient împotriva evenimentelor neplăcute, să preîntâmpinăm furturile, spargerile etc, astfel încât cetățenii să se simtă în siguranță. Anul acesta am achiziționat prin GAL Sebiș-Depresiunea Hălmagiu, un tractor Zetor cu remorcă monoax vidanjă și o remorcă basculantă care ne ajută foarte mult la diferitele lucrări edilitare. Tot prin GAL-Sebiș am achiziționat și o tocătoare pentru resturi vegetale și lemnoase, respectiv pentru crengiile de pe marginea drumurilor din comună. Finanțarea acestor utilaje a fost asigurată din fonduri europene. De asemenea am mai achiziționat și o cupă pentru decolmatat șanțurile care se atașează la buldoexcavator. De curând am făcut comandă și la o lamă pentru dezăpeziri pe care o vom atașa tot la buldoexcavator în cazul în care vor fi ninsori. În altă ordine de idei vreau să spun că acum avem un proiect de 500.000 lei pentru înlocuirea tuturor corpurilor de iluminat public și vom trece în curând pe iluminatul cu LED, care este mult mai economic. Lucrarea se va desfășura în Chisindia și cătunele Ciolt și valea Hurez. Urmează apoi să mai depunem un proiect prin Fondul de Mediu pentru schimbarea iluminatului și în Păiușeni și Văsoaia. Și tot ca lucrări edilitare, fiindcă acum dispunem și de tractor, remorcă și buldoexcavator, urmează să împrăștiem balastru pe străzi ca să le mai reparăm puțin, iar de la anul viitor sperăm să le asfaltăm, prin proiectul depus de curând. Avem făcute stocuri atât de nisip, cât și de sare pentru cazul în care vom avea ninsori și gheață pe drumurile din comună, practic ne-am pregătit pentru condițiile meteo de iarnă. Am asigurat de asemenea și stocul de lemne pentru foc atât la școala din Chisindia, cât și la cea din Păiușeni, astfel încât copiii să-și poată desfășura programul în condiții bune. Avem și proiecte noi pentru comună, astfel că am depus o cerere de finanțare printr-un proiect pe CNI prin programul Anghel Saligny, pentru modernizare străzi în localitatea Chisindia și Păiușeni, unde practic vor fi asfaltate străzile atât în Chisindia, cât și la Păiușeni (acolo unde nu este asfalt). Un alt proiect depus la CNI tot prin programul Anghel Saligny este pentru introducerea rețelei de canalizare menajeră în localitatea Chisindia. Proiectul prevede și tratarea apelor uzate din canalizarea menajeră a localității Chisindia. Menționez că apă potabilă avem datorită rețelei ce vine de la 7 km din valea Hurez pe care am realizat-o în urmă cu ceva timp. Un al treilea proiect depus spre finanțare pe Fondul de Mediu se referă la reabilitarea Școlii Gimnaziale Chisindia, astfel încât să creem condiții bune și copiilor din școală. Am reușit să ridicăm o grădiniță nouă și modernă în urmă cu câțiva ani iar acum vrem să aducem și școala la un nivel înalt al condițiilor de funcționare. Desigur că în acest timp ne ocupăm și de un alt proiect, de data aceasta este vorba de proiectul capelei mortuare, care este în lucru momentan, dar în cel mai scurt timp va deveni o realitate. Finanțarea acestui proiect va fi asigurată din bugetul local. Desigur că vom mai depune și alte proiecte pentru a obține finanțare, astfel încât să putem realiza cât mai multe obiective pentru comună. Avem mereu de lucru în comună cu echipa din primărie, în frunte cu domnul viceprimar, care se implică mereu în tot ceea ce ține de întreținere și buna funcționare a comunei, mai ales în această perioadă în care urmează să ne pregătim cu adevărat de iarnă. Am adus și bradul de Crăciun din pădure, pe care îl vom instala aici în fața Primăriei, apoi ne vom ocupa și de iluminatul pentru sărbătorile de iarnă. Și fiindcă tot vorbim de frumoasele sărbători de iarnă, vreau să urez prin intermediul ziarului dumneavoastră tuturor locuitorilor comunei Chisindia, colaboratorilor noștri și angajaților Primăriei Sărbători frumoase și binecuvântate! Fie ca sărbătoarea Crăciunului să aducă în casele noastre liniștea și bucuria nașterii Mântuitorului Isus Hristos, bunătate, credincioșie, belșug și multă, multă fericire alături de cei dragi! Tuturor le doresc Sărbători Fericite și un An Nou Fericit!”, a declarat primarul Ionel Pașca.

fashiondays.ro