Prima căsătorie dintre o femeie și un transgender în România. Cum au reacționat cei de la starea civilă
14.07.2022 ⋅ 0 comentarii
Premieră în România. A avut loc prima căsătorie dintre o femeie și o persoană transgender, în București. Totul a fost posibil pentru că unul dintre parteneri, care este transexual, a rămas în continuare, în acte, bărbat. Astfel, au putut spune „Da!” în fața ofițerului de stare civilă fără a încălca legea care interzice căsătoriile între persoanele de același sex.
Totul a început pe o aplicație de matrimoniale. Cele două, Georgiana și Evie, s-au cunoscut și s-au mutat împreună la o lună după ce s-au văzut prima dată.
Până nu demult, Evie fusese un bărbat căsătorit. Are și o fetiță.
Povestea lui Evie e ceva mai complicată. „Eram de foarte mult timp într-o depresie căreia nu-i găseam cauza. În comunitatea trans se spune că treaba asta e ca un fel de gimnastică mintală: decât să accepți că ești trans, pentru că asta ți-ar cauza nenumărate probleme, începi să găsești tot felul de alte motive pentru depresia ta”, a declarat Evie pentru Vice Romania.
Cuplul a ajuns astfel și în fața ofițerului de stare civilă. Deși Evie se comportă și arată ca o femeie, în acte este încă bărbat. Așa au putut cele două să ocolească legea care interzice căsătoriile între persoane de același sex. Cu toate astea, ceremonia nu a fost fără obstacole. Inițial, oficialii au refuzat căsătoria, potrivit Realitatea Plus, care citează Pro TV.
Conform specialiștilor, peste 120.000 de persoane transgender trăiesc în România. Cei care vor să se căsătorească merg în străinătate, însă statul român nu recunoaște certificatul de căsătorie.
Sursa: realitatea.net