Prezentarea proiectului “A Mental Trainer to Empower Your Super Ability”
27.07.2022 ⋅ 0 comentarii
Un interesant proiect european strategic în cadrul Erasmus+, a fost prezentat ieri, de către ZIVAC GROUP CENTRAL în parteneriat cu Direcția de Asistență Socială Arad cu titlul “A Mental Trainer to Empower Your Super Ability”.
Strategia europeană pentru persoanele cu dizabilități a afirmat în mod clar importanța creării unei Europe fără bariere care să faciliteze îmbunătățirea condițiilor sociale și economice ale persoanelor cu dizabilități. Raportul intermediar privind punerea în aplicare a Strategiei europene pentru persoanele cu dizabilități a evidențiat rezultate pozitive în ceea ce privește participarea persoanelor cu dizabilități la sport și activități fizice.
Urmărind această strategie Europeană a fost creat un parteneriat la nivel international și astfel a început implementarea proiectului ”A Mental Trainer to Empower Your Super Ability”, finanțat din fonduri europene prin programul Erasmus+. Prin implementarea și rezultatele obținute, proiectul intenționează să sprijine persoanele cu dizabilități și să faciliteze incluziunea acestora în domeniul sportului și al activității fizice prin introducerea unui model de competențe pentru o nouă calificare, cea de "antrenor mental pentru sportivii cu dizabilități".
Proiectul a fost depus de către Fit Express International în parteneriat cu companii importante în educație nonformală din România – Zivac Group Central și Direcția de Asistență Socială Arad, Institutul Internațional de Psihologie Aplicată și Științe Umane, asociație culturală, IIAPHS – Italia și Organizația pentru Promovarea Situațiilor Europene, OPEI – Cipru.
„Ne bucurăm foarte mult că suntem parteneri în acest proiect major și că putem aduce un aport substanțial la îndeplinirea lui. Ca și instituție care își desfășoară activitatea în principal în sfera problemelor acelor persoane cu nevoi speciale, avem datoria să fim alături de ei și să îi ajutăm în toate problemele cu care aceștia se confuntă. În numele instituției pe care o reprezint vreau să le mulțumesc tuturor celor implicați în acest demers și pe viitor să putem duce la bun sfârșit cât mai multe astfel de proiecte” a declarat Oana Pârvulescu, director general Direcția de Asistență Socială Arad.
Obiectivele proiectului pot fi rezumate după cum urmează:
În cadrul prezentării acestui proiect principalele teme de discuție au fost:
1. Diseminarea rezultatelor proiectului
2. Motivarea participanților în exploatarea rezultatelor intelectuale dezvoltate în proiect
3. Inspirarea membrilor partenerilor asociați, părți interesate externe să exploateze proiectul după viața proiectului
4. Promovarea si prezentarea programului Erasmus+