Stire Extern

Preţurile petrolului au scăzut luni cu peste 6%

20.07.2021 ⋅ 0 comentarii

Preţurile petrolului au scăzut luni cu peste 6%, înregistrând cea mai slabă evoluţie din martie, după acordul OPEC+ privind creşterea producţiei care provoacă temeri legate de un excedent al ofertei, pe fondul creşterii numărului de cazuri de Covid-19 în multe ţări, care pune în pericol cererea, informează news.ro.

Creşterea din ultimul a cotaţiilor petrolului s-a temperat în ultimele două săptămni, din cauza perspectivei ca nivelul ofertei să submineze justificarea unor preţuri ridicate.

În condiţiile în care varianta Delta a coronavirului continuă să se răspândească, fondurile de investiţii şi-au lichidiat luni din poziţiile pe termen lung.

Cotaţia petrolului Brent a scăzut cu 4,23 de dolari, sau cu 5,8%, la 69,36 dolari pe baril, în timp ce centractele futures din Statele unite au coborât cu 4,56 dolari, respectiv cu 6,4%, la 67,25 dolari pe baril.

OPEC şi aliaţii săi, între care Rusia, reuniţi în grupul OPEC+, au ajuns duminică la un compromis pentru creşterea livrărilor de petrol, începând din luna august, pentru a tempera avansul preţurilor, care au atins în această lunicel mai ridicat nivel din peste doi ani.

Sursa: bursa.ro

fashiondays.ro